După 28 de zile, adică după 4 săptămâni ne-am întors în Grecia… Aia de Dulcea, pe Brădățel. Am stat nouă nopți, toate faine și ne-am întors acasă a doua zi de Rusalii, în 8 iunie, lunea… Am făcut aceleași lucruri
După 28 de zile


După 28 de zile, adică după 4 săptămâni ne-am întors în Grecia… Aia de Dulcea, pe Brădățel. Am stat nouă nopți, toate faine și ne-am întors acasă a doua zi de Rusalii, în 8 iunie, lunea… Am făcut aceleași lucruri

Am stat fix trei săptămâni în izolare pe valea Gurghiului și așa am răspuns prima dată când am fost întrebat unde suntem. În Grecia… da Ibănești de Dulcea pe Brădățel. Am plecat cu Andi pentru că ne era dor și

Luni, 7 octombrie, la ora 06.10 pornim iar spre Grecia. Citisem în vară o știre că sârbii au terminat autostrada spre Macedonia de Nord și că drumul e mai bun și mai scurt pe acolo pentru cei din Transilvania așa

Ne-am zis că dacă am numit așa călătoria asta să încheiem cu ultimul episod, sub același nume, ca să știm despre ce vorbim și de ce ne legăm, deși de acum vom fi în mod clar orientați către casă, adică

Joi, 12 septembrie 2019, pe la 09.30 cu părere de rău am plecat din Colmar, am luat-o către Strasbourg unde am ajuns la 14.00 după ce ne-am oprit însă și la Riquewihr. Este adevărat că deoarece Gabriel a adormit pe

Unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut! Da, Colmar-ul este o minunăție… este ceva ce nu se poate povesti așa pur și simplu și nici nu știu dacă cuvintele pot să dea seamă despre ce este orașul

Atunci când am pornit în călătoria anului ăsta, unul din gândurile pe care le-am avut a fost să vedem cât mai multe din localitățile care fac parte dintre cele mai frumoase din Franța. Les Plus Beaux Villages de France. Întâmplarea

30 august 2019, vineri, ziua a șaisprezecea Am plecat din Erding către vest pe autostradă. Drumul a fost lung și plictisitor, cu cer înnegurat, băieții au adormit… Ne-am oprit la Baden-Baden, într-un camperstop (N 48°46’55”, E 8°12’15”) aproape de centru.

26 august 2019, luni, ziua a douăsprezecea Am plecat din Salzburg după opt dimineața și imediat după trei, pm, suntem în Günzburg, într-un camperstop (N 48°27’46”, E 10°16’10”) în marginea ștrandului orășenesc, lângă o pădure. Ne-am plimbat în marginea acesteia

Nu îmi mai amintesc nici ziua și nici luna în care am început să mă documentez despre țara bascilor pentru ceea ce ar fi trebuit să fie călătoria anului 2019, în iarnă cândva sau poate în primăvară. Dar evenimente neașteptate

Vineri, 21 iunie 2019, a început la Luncani, în județul Cluj, pentru trei zile, lângă pista aerodromului, prima ediție a unui festival-eveniment numit Elementum și destinat familiilor cu copii. Noi am ajuns doar sâmbătă, după prânz dar una peste alta,

După ce iarăși am cumpănit vreo două-trei săptămâni înainte, incapabili să decidem unde să mergem în week-end-ul ăsta, cu câteva zile înainte am decretat, eu… datorită codurilor galbene, portocalii etc. alarmante, ce vorbeau numai și numai de vreme rea și

Anul acesta sărbătorile pascale ne-au prins într-o adevărată febră a pregătirilor de… călătorie și nu atât pentru noi cât datorită faptului că încă de la începutul anului era clar că vom fi cinci familii împreună de Paști. În Grecia. La

Sâmbătă dimineața, 30 martie, m-am trezit din nou foarte devreme ca să îl pregătesc pe Andi de drum și să fac toate cele necesare. De data asta plecăm la Cluj, la Wine-up Fair in Transilvania, a cincea ediție pentru ei,

Deși ar fi trebuit să ajungem la Dinopark, la Râșnov, pentru că așa a dorit Gabriel cu o seară înainte, iar sâmbătă dimineața tocmai pentru asta m-am trezit devreme, la 07.00 eram deja în picioare iar în scurtă vreme în