Ce știam?!
Că iubitorii de campere, camioane de expediție și mașini de overland sunt așteptați, între 10 și 15 august 2023, la Râșnov, la CamperVan Fest, primul festival zero energy pentru comunitatea de campere și mașini de overland din România. Că vor fi disponibile cursuri și workshop-uri dedicate sustenabilității, sistemelor fotovoltaice și offgrid living, aspectelor legale ale construcției de campere DIY, cooking și tot felul. Că se vor da premii de la parteneri și sponsori. Că pentru cei mici vor fi tot felul de activități, jocuri și concursuri. Că va fi interesant și distractiv.
Așa că ne-am înscris printre primii, încă din luna mai.
Am plecat în 9 august după 6 p.m ca să facem o bucată din drum. Ne-am oprit în Sighișoara, undeva aproape de centrul orașului să ne plimbăm seara prin cetate. Acolo am și înnoptat, nu chiar la strada principală așa că am fost oarecum feriți de zgomotele citadine.
Gândul cu care am pornit de acasă era să le facem dimineața o surpriză copiilor și să fim la 10.00, la ora deschiderii la Dino Park în Râșnov.
Așa că dimineața la 07.00 am și luat-o către Râșnov. Am fost printre primii vizitatori. Gabriel a recunoscut repede locurile de anul trecut. Copii s-au bucurat enorm. S-au ascuns într-un ou de dinozaur, s-au cățărat pe banca uriașă, s-au speriat de vulcanul care erupe, au pipăit dinții dinozaurilor, i-au mângâiat pe unii mai blânzi… Le-au plăcut mult locurile de joacă. Oricum am fost foarte inspirați să venim devreme pentru că spre ieșire am văzut cum vin grupuri tot mai mari de turiști și cum începe să se aglomereze.
Înainte de 13.00 am ajuns pe platoul de la ieșirea din Râșnov spre Cheile Râșnoavei/Predeal unde am fost întâmpinați cu căldură de echipa organizatoare. Am făcut check-in-ul, am primit o plasă cu bunătățuri și apoi ne-am instalat pe drumul principal al festivalului. Într-un fel nu am fost foarte inspirați pentru că doar câteva ore mai târziu avea să tragă o ploaie de numa’ numa’ iar drumul pe care evident treceau toți avea să se noroiască foarte tare… Atât că zilele următoare au fost cu soare și s-a îndreptat totul.
CamperVan Fest 2023. A fost UAU! Noi nu putem compara cu ceva, cu nimic. A fost extraordinar! Cel mai fain! Incomparabil.
Au fost niște zile și nopți foarte faine! Lui Gabriel aveau să-i dea lacrimile la plecare… și-a făcut mulți prieteni, dispărea dimineața și îl mai vedeam din când în când, la mese și evident seara, la culcare când cădea lat.
Ilinca a participat și ea la câteva activități, s-a distrat, s-a jucat, și-a făcut prieteni, a chemat pe toată lumea cu care a vorbit ea, la ziua ei. Da, asta este o chestie care se întâmplă de o vreme. Pe toți cei pe care îi cunoaște și sunt prietenoși cu ea, indiferent că sunt copii sau adulți, îi invită la ziua ei. Cred că va fi o petrecere mare mare. Uriașă. Unii o întreabă când e ziua ei. Răspunde un pic stâlcit: în Ia-nua-leeee!!!
Am cunoscut în carne și oase călători pe care i-am urmărit pe net, pe vloguri/bloguri/fb/instagram… Când am dat un ocol în prima zi cu Gabriel să vedem cum sunt așezate lucrurile, unde ce găsim, la un moment dat am dat nas în nas cu Radu Tudoroiu, undeva lângă niște mașini faine, noi vroiam să trecem doar mai departe dar m-am uitat luuung la el și după ce mi-a văzut privirea m-a întrebat cu ce poate să mă ajute, totul e ok, e ok zic, cu nimic, vreau doar să trec… a fost puțin descumpănit, zice de obicei când se uită lumea așa știu că urmează să mă întrebe ceva… ah nu, am zis, noi vrem doar să trecem… a părut încântat, ok a zis și ne-a făcut loc. Am eu o grămadă de întrebări m-am gândit dar le păstrez pentru ultimele zile când stresul organizatorilor știam că se mai înmoaie. Așa că în primele zile am vorbit mai mult cu Ana lui Radu decât cu Radu.
I-am cunoscut pe cei de la Casa pe Roți, Monica și Ionuț, cu care am vorbit despre drumurile lor în Islanda și Australia, pe Haioșii care ne-au umplut de informații faine despre Maroc și despre traiul în cinci plus câine într-o autorulotă (noi suntem patru plus câine! oare cine e în avantaj? sunt puțin nedumerit… ), pe vecinii noștri cu care am vorbit în fiecare zi dar despre care nu am aflat să aibă un supranume… Și pe încă mulți alții…
Cine e Sdira și Babirulo am aflat doar la plecare deși ne-am văzut în fiecare zi. Am cunoscut atât de mulți oameni faini!
Am degustat câteva vinuri bune cu Eugen Tăraș de la Crama Gârboiu! Yammmmi! Mare rulotist, om priceput la vinuri! Ne-a povestit despre drumurile lui în Pelion și în insulele Sporade. O încântare!
Au fost workshop-uri în fiecare zi. Acum sunt doldora de informații, tobă de știință campericească… Iar serile s-au încheiat cu concerte faine, folk, blues, country…
Abia așteptăm ediția 2024!!!
P.S. Unul dintre lucrurile haioase care ni s-au întâmplat a fost determinat evident de Haioșii… Duminică dimineața, mă rog, în jur de 10.00 cred, eu eram după apă și când ajung înapoi la Andi îi văd de departe pe Oana și Attila care vorbeau ceva cu Adriana. Când mă apropii înțeleg că ar fi de o drumeție cu cățărare în Cheile Râșnoavei și până acolo cu bicicletele, doar băieții, și că vor să le spună gemenilor și cum Gabriel se juca cu ei, noi să fim preveniți, să știm despre asta dacă apare copilul în urlete că vrea și el. Asta de fapt am înțeles mai târziu când am dat filmul înapoi și am legat lucrurile…
Eu am înțeles inițial că mergem cu bicicletele până undeva și de acolo pe jos într-un fel de drumeție cu un pic de dificultate, poate o țâră de cățărare… Dacă vrem. Hm! Nici nu mâncaserăm micul dejun! Așa că am pregătit repede rucsacul cu cele necesare, apă, bluze, banane, și bicicletele, am halit grăbiți micul dejun și am luat-o pe drumul național către chei, cu mașinile trecând pe lângă noi. Eu primul, tremurând că Gabriel este prima dată pe drumuri publice cu bicicleta, Gabriel al doilea, apoi David, Arun, Evan și Attila încheietor de coloană pe monociclu. După doi kilometri am intrat pe drumul spre chei, după vreo patru s-a terminat asfaltul și la un moment dat am urcat pe o cărare pe lângă niște stânci.
Era un tip bărbos acolo, cu cască în cap, cu o funie în mână, ne-a salutat, m-am gândit că l-o fi cunoscând pe Attila, am oprit puțin mai încolo de el, am dedus apoi că se cunosc și alpinistul e din comunitatea noastră și atunci am tras bicicletele, a mea, a lui Gabriel și a lui David laolaltă, ca să le leg cu lanț. Mai mult nu îmi ajungea lanțul. De alte biciclete. Dar David mi-a spus că are și el lanț… Am pus cifrul, gândindu-mă că le lăsăm aproape de bărbos și mai aruncă el câte un ochi spre ele. Să nu ni le fure cineva…
Mă și gândeam frate, până sus în vârf după cum arată o să ne iasă sufletul… Anul trecut în Creta, am fost cu Gabriel în Patsos Gorge nu departe de Rethimnon și am avut câteva pasaje destul de dificile cu cățărare pe un traseu aventuros. Însă Gabriel s-a descurcat admirabil! Așa că m-am gândit că vom face față și bistoș nu ne facem de râs! Mă întorc de la aranjarea bicicletelor și văd că copii stau relaxați pe niște scaune și privesc în sus.
Mă uit și io. Un băiat puțin mai mare decât Gabriel se cățăra cu degetele și picioarele pe peretele stâncos aproape vertical. Era asigurat de bărbos. No mă gândesc, ne odihnim un pic și apoi o să pornim la deal. Când coboară băiatul începe să se aplaude. Bravo! Aplaud și eu… După care bărbosul zice: Cine urcă primul?
Arun face un pas în față și zice: eu. Pe mine mă lovește în moalele capului un fel de uluială amestecată cu amețeală. Mă uit la peretele ăla. Uau. Adică uaaaaaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuuuuu… Dar copii inclusiv al meu au niște fețe liniștite, de parcă știau de la bun început care era scopul excursiei și ce urmează să se întâmple. Numa io tac. Mă simt distrus, păcălit și neputincios. No! Acuma să văd io dacă Gabriel se urcă. Îmi propun să nu zic nimic și să văd cum reacționează. Decid sub o secundă că eu nu voi încerca să pipăi stânca în nici un fel. Mai este și o cruce sub ea. Ăla săracul a murit acolo zdrobit până jos.
Bărbosul mă întreabă ce părere am și când vreau să urc eu. Ce inepție! mă gândesc. Nici vorbă să urc. Îmi vine să râd ca prostul de așa gogomănie. Nu cred că vreau să urc, zic politicos, mie îmi tremură picioarele. Ah zice, asta e numai la început… Toți par foarte liniștiți, își așteaptă rândul cu niște fețe de cunoscători. Când coboară Arun, pe care îl aplaudăm cu toții, Gabriel se ridică hotărât și calm de pe scaun și se duce să îi pună hamul. Eu rămân paf!
Și a urcat plin de curaj, cu niște mici ezitări la un bolovan ieșit în afară, și a coborât cu bine. În aplauze. Doamne, ce mândru am fost! Băiețelul meu de șapte ani a escaladat un munte, mă rog, o stâncă, un perete…
În fine, au urcat toți, ba a apărut încă o familie cu trei copii și și-au încercat și ei puterile. La urmă, după ce am stat cu capul lungit atâta vreme spre ei urmărindu-i cum urcă și coboară, mi-am zis că ce mama sărăciei, am stat trei ceasuri cu capul în sus, hai să urc și eu… Și am urcat și coborât. Am aterizat fix pe crucea aia de lemn. Plin de adrenalină. Și de smerenie.
Bărbosul alpinist, pe care am aflat ulterior că îl cheamă Tulit Zsombor și este un membru al comunității noastre de camperiști, a zâmbit mucalit și ne-a zis: acum că ați urcat cu toții, vreau să vă spun că stânca asta se numește printre alpiniști… Bolovanul Prostului!
Ioi! Ne-a pufnit râsul.