30 august 2019, vineri, ziua a șaisprezecea

Am plecat din Erding către vest pe autostradă. Drumul a fost lung și plictisitor, cu cer înnegurat, băieții au adormit…

Ne-am oprit la Baden-Baden, într-un camperstop (N 48°46’55”, E 8°12’15”) aproape de centru. Orașul se află la poalele munților Pădurea Neagră și e cunoscut ca stațiune balneară pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Are circa 55.000 de locuitori. A fost fondat de romani în secolul I e.n. numindu-se inițial Aurelia Aquensis („Apele Aureliene”). Încă se păstrează ruinele băilor romane (sec. I–al II-lea e.n.).

După ce mâncăm cu toții paste ca să prindem putere, luăm autobusul și mergem în Lichtentaler Allee, inițial un bulevard de stejari în fața teatrului, apoi un imens parc dendrologic cu grădini splendide, pe marginea râului Oos, cu numeroase poduri ornamentate și monumente de la Belle Epoque. Se spune că acest parc dă imaginea clasică a stațiunii de mai bine de 350 de ani și fiecare anotimp oferă imagini uimitoare. Noi am prins toamna…

Am ajuns și prin centrul vechi puțin, nereușind să prindem însă toate atracțiile orașului și lăsând astfel deschisă lista pentru data viitoare. 🙂

Ca să ne tragem sufletul ne-am așezat la o terasă unde culmea! ne-a servit o româncă cu câte un wurst și o bere nemțească.

 

31 august 2019, sâmbătă, ziua a șaptesprezecea

Am făcut 160 de km până la Campingul Au Petit Port în Huningue, Franța, la întâlnirea acesteia cu Elveția și Germania, pe Rin. Aici este și podul celor trei națiuni. Pe care am trecut seara dintr-o țară într-alta.

 

1 septembrie 2019, duminică, ziua a optsprezecea

După câteva discuții și analize de petrecere judicioasă a următoarelor zile am pornit către Elveția să vedem Alpii de aproape și să se cațere Marius pe vreun munte. Ne-am oprit lângă Interlaken, aproape de lacul Thun, în campingul Alpenblick.

Este primul camping în care am văzut o curățenie exemplară. În prețul cazării aveam și bilete de autobus valabile toată ziua, până în Interlaken.

 

2 septembrie 2019, luni, ziua a nouăsprezecea

Astăzi a plouat în reprize aproape toată ziua. Totuși după prânz ne-am dus cu autobusul până în oraș să ne plimbăm umbrelele.

 

3 septembrie 2019, marți, ziua a douăzecea

Marius s-a trezit devreme și a luat-o către oraș, avea în plan de alaltăieri să facă astăzi un traseu de creastă de circa șapte ore. În linii mari, și noi am urmat ruta lui însă doar partea motorizată. Adică am luat autobuzul gratuit din fața campingului până la gara din Interlaken. Apoi trenul până în Brienz și apoi trenul turistic care merge pe cremalieră sus pe munte, pe Brienzer Rothorn, cale de 7,6 km cu o locomotivă cu aburi. Este a patra cea mai înaltă cale ferată din Elveția și include cinci tuneluri. Începe la 566 m deasupra nivelului mării, are o singură cale cu trei bucle de trecere. Locomotivele cu aburi mai vechi se opresc să ia apă la jumătatea drumului. Capătul superior al liniei se află la stația Rothorn Kulm la 2.244 m puțin sub vârful muntelui. Iar vârful are 2350 m. Am fost pe el, ne-am tras sufletul, am mâncat un sandviș, am băut o gură de apă, ne-am făcut poze și apoi am luat-o înapoi.

 

4 septembrie 2019, miercuri, ziua a douăzecișiuna

Am luat-o către vest din nou, către Lausanne-Geneva și ca să nu mergem pe autostradă am ales un drum mai puțin umblat spre Aigle-Montreux, prin munte pe lângă Gstaad, unde din păcate nu am intrat nici măcar să adulmecăm aerul și ne-am oprit lângă pârtia de ski de la Les Mosses.

Aici am ascultat talăngile vacilor ore în șir… iar seara am făcut un barbecue și apoi un mic foc de tabără într-un spațiu special amenajat, îngrădit și cu portiță să nu intre animale de nici un fel, cu masă cu două bănci plus alte bănci în jurul focului bașca acoperiș deasupra să poți să stai și când plouă.

Elveția este frumoasă, verde și curată. Chiar și apoi după ce am pus capul pe pernă se auzeau talăngile alea dar mult mai discret, probabil că rumegau și vacile mai molcom…

 

5 septembrie 2019, joi, ziua a douăzecișidoua

Ne-am gândit să schimbăm registrul și am poposit la o fermă viticolă, Domaine de Feuillerage, la familia Gaillard. A fost fain!

În primul rând am dat de o fermă de familie, cu un tată întreprinzător și fiul oenolog, cu o mamă atentă și grijulie cu amândoi și deosebit de amabilă cu vizitatorii, cu o căsuță cochetă în mijlocul viilor.

Ne-a întâmpinat mama, ne-a găzduit pe o alee în vie aproape de casa lor, și când i-am spus că am vrea să degustăm câteva vinuri, zâmbitoare, ne-a consultat dacă ne convine la 5 pm. Am fost de acord. Ne-a arătat unde să ne conectăm la electricitate și ne-a spus că ne costă 10 euro cazarea pe noapte cu tot cu electricitate. Am fost apoi în plimbare pe malul lacului Leman.

La degustare ne-a prezentat vreo șase vinuri roșii și chiar dacă eram doar doi degustători, eu și Marius, ne-a adus sticle noi pe care le-a deschis în fața noastră. A spus inițial că prețul este 10 euro de persoană degustarea dar după ce doamna ne-a povestit despre toate vinurile prezentate cu lux de amănunte ne-am hotărît să cumpărăm un vin, cel care nouă ne-a plăcut cel mai mult, Gamaret Garanoir – FÛT de CHÊNE, atunci a zis că plătim doar vinul, 16 euro, și nu mai trebuie să plătim nici cazarea și nici banii pentru degustare. Foarte bună ofertă! Black Thursday.

Seara, după o ploaie măruntă ne-am dus pe jos, în apropiere să vizităm Perroy, localitate aflată puțin mai sus, pe deal.

 

6 septembrie 2019, vineri, ziua a douăzecișitreia

L-am debarcat pe Marius în aeroport în Geneva și apoi am pornit către Franța până la Mijoux în munții Jura, la un aire municipale deschis non-stop (camperstop). GPS-ul ne-a zis că sunt aproape patruzeci de kilometri dar nu și că trebuie să urcăm și să coborâm și că sunt o grămadă de serpentine după Gex. Asta a fost. Am ajuns, am văzut locul de cazare și pe urmă am plecat cu Andi să vizităm Mijoux. Ni s-a părut prea departe să mergem pe jos și în plus se însera. Foarte multe case aveau niște picturi pe fațade care redau probabil activități din trecutul localității. Mie mi s-au părut strict de valoare documentară. Cu o populație sub patrusute de oameni, Mijoux e mai degrabă vizitat pentru sporturile de iarnă, având câteva pârtii de ski.

 

7 septembrie 2019, sâmbătă, ziua a douăzecișipatra

Suntem înconjurați de pădure și dimineața când mă trezesc pe la 08.30 sunt doar 7 grade Celsius afară. O luăm spre Lods, altă localitate trecută printre cele mai frumoase din Franța. Ajungem pe la 13.00, parcăm undeva în marginea râului Loue și ne plimbăm aproape două ceasuri pe străduțele ei în sus și-n jos, urcăm până la biserica Saint-Théodule, ne plimbăm în marginea râului, admirăm priveliștile. Așa niște pești mari se văd în limpezimea apei cum înoată încât Gabriel rămâne încremenit, convenim amândoi că dacă am prinde unul doar am avea ce mânca vreo două zile.

apoi plecăm către Pesmes, la fel localitate aflată între les plus beaux villages de France. Ne plimbăm prin buricul târgului, cumpărăm cașcaval, umblăm încolo și-ncoace și apoi cu Gabriel merg și prin cetate și-n marginea râului Ognon.

Ne întoarcem alungați de picureala măruntă, mâncăm ton și continuăm cu activități de interior. Plouă toată noaptea.

Spre Vest – 2
Etichetat pe:                                        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *