26 mai, miercuri. Suntem în Nea Makri, într-un camping rustic, plin de verdeață și cu o mulțime de rulote staționare înconjurate de garduri și arbuști, cu tot felul de lucrușoare trebuincioase la vedere. Îmi amintește oarecum de Christiania din Copenhaga. Sunt doar câteva locuri pentru campere și corturi. Este și un mic loc de joacă.

Astăzi mergem la cumpărături întrucât așteptăm oaspeți importanți. Marius aterizează cu bine la 14.30 dar își blochează cardul la închirierea mașinii și până rezolvă treaba asta, ajunge abia pe la 19.00 la noi. Râsu’ lumii! Mâncăm souvlaki gătit pe cadac, ne jucam, bem un pahar de vin bun, împărțim prietenește o țigară de foi și ne culcăm cu toții în Andi, după o mică petrecere cu copiii…

27 mai, joi. Ne trezim pe la 08.50 osteniți. Oricum eu am dormit mai prost dar nu știu de ce. Marius merge după Lana la aeroport pe la 09.15 și ajung cu bine în camping la ora prânzului. Schimbăm doar câteva vorbe căci Lana trebuie să intre online în niște discuții cu cei de la compania ei. Gabriel e emoționat și nu e deloc vorbăreț ca altă dată. Îmi dă senzația că îi este ciudă că Marius nu poate sta doar cu el. Seara în schimb îi ajută să întindă cortul și este foarte implicat. Deși e necăjit mai apoi când îi explic că el nu poate dormi cu ei în cort. „De ce tati! De ce! Eu vreau…”


28 mai, vineri. Ne trezim devreme, la 06.20 suntem în picioare iar la 07.10, după o sesiune de căutare a telefonului lui Marius care se rătăcise printre lucruri pe silențios fiind, pornim către sud, spre Peloponez. Ne despărțim pe drum, Marius și Lana sunt cu o mașină mică, mai rapidă noi cu Andi, mai greoi și deși nu aș fi crezut, căutasem locuri de cazare intermediară, la 15.00 suntem în poartă la Simos Camping pe insula Elafonisos. Deja e cald și aerul fierbinte. Campingul este curat și are o mulțime de locuri pentru corturi. Este primul camping în care vedem mai multe autorulote la un loc de la plecarea din Sikia. Toată Grecia ni s-a părut până acum destul de pustie. După o scurtă vizită la mare să inspectăm locurile și să luăm pulsul, venim repede înapoi, luăm colacele copiilor, ne schimbăm și fugim la plajă, o minunăție… Ilinca chirăie de bucurie și nu vrea să mai iasă din apă.




29 mai, sâmbătă. Apar către prânz Marius și Lana care fuseseră ieri la cățărat și dormiseră în Neapoli, pe malul celălalt. Ne cărăbănim cu toții la plajă. După masă facem turul insulei cu mașina, oricum nu este decât un singur drum și ne plimbăm apoi prin oraș, puțin.





Iar la întoarcere în camping prăjim cei câțiva mici pe care îi căraserăm după noi din România, pe cadac, împreună cu câteva cotlete de porc și asezonăm totul cu povești și vin până târziu.

30 mai, duminică. Astăzi este o zi liniștită și foarte călduroasă. Ne distrăm cu toții în chiotele copiilor când dau de apă și se stropesc. După ce se trezește Ilinca, mergem în Elafonisos să cercetăm orășelul mai temeinic apoi ne așezăm la o tavernă cu scaune până în marginea mării să degustăm bucate grecești.




31 mai, luni. Mă trezesc devreme ca să ajung pe plajă cu drona. Astăzi părăsim locurile și până acum a bătut vântul. Din păcate nu sunt extraordinare culorile și nici eu mare șofer de dronă. La 10.40 ne pregătim de plecare, trecem cu ferry-ul de 11.40 și ajungem în Monemvasia la 12.50. După ce mănâncă copiii, la 15.00, când e cald bine și soarele bate fix pe unicul drum de acces, noi o luăm pieptiș spre cetate și eu o iau pe Ilinca în ham ca să fiu sigur că mă încălzesc bine și scap de niște calorii.





Din păcate acel restaurant care mi-a rămas în minte de acum trei ani cu un delicios lamb chops, și la care mă gândesc de când am trecut granița pe la Kulata, este închis… Sunt câțiva turiști doar. Pare pustiu. După o sesiune bună de plimbare consimt să mâncăm în altă parte, eu aleg de supărare miel făcut la cuptor, de altfel era singurul fel de miel din meniu, lamb oregano parcă îi zicea.


Seara începe să bată un vânt destul de puternic care ne zgâlțâie bine până dupa patru dimineața, la cântatul cocoșilor. Marius și Lana dorm cu noi.

1 iunie, marți. Ne trezim pe la 09.00 și începem să ne organizăm deoarece astăzi plecăm mai departe, spre nord și o bucată ne vom despărți întrucât Marius cu Lana vor să facă un mic ocol pentru o escapadă la cățărat pe un traseu marcat. Așa că mâncăm o spinach pie uriașă însoțită de o excelentă cafea grecească. A făcut cinste Marius cu micul dejun. Yammmi! La 11.00 o luăm către Leonidio după ce am dezbătut intens cu harta în față pe unde trebuie să mergem, prevenindu-i de drumul sinuos și strâmt și curbele alea numeroase pe unde am nimerit acum trei ani, încercând să identific care sărăcia a fost ăla. Pe hartă apărea un drum cu roșu, principal, unul cu galben, gen județean și unul cu alb, local. Am tras concluzia că noi data trecută am nimerit pe ăla cu alb sau poate cu galben… Oricum ei, cu mașină mică nu aveau să simtă la fel dificultatea soselelor. Ce să vezi însă! Acum am verificat harta de fiecare dată când am avut vreo îndoială, am tras pe dreapta să socotesc dacă e bună ruta… am ținut drumul principal, cel cu roșu și am constatat că pe ăsta fuseserăm înainte. Haha! Doar că nu mi s-a mai părut atât de greu… Gabriel a mai salvat o broască țestoasă. Am stat vigilenți tot drumul.


La 16.00 ajungem în Zaritsi Camping, amplasat pe malul mării, printre măslini, cu câteva rulote staționare dar cu un proprietar deosebit de simpatic și săritor, Vasili.


Tinerii au ajuns două ore mai târziu rupți de oboseală și s-au apucat după o mică pauză să-și întindă cortul ajutați bineînțeles de Gabriel.

2 iunie, miercuri. O luăm după prânz, alene către Nafplio. Nu sunt decât 54 de kilometri și la 14.00 suntem în port, în parcarea aia imensă unde am stat și data trecută. Nu are nimic special și nici o facilitate dar este foarte aproape de centrul vechi. După ce mănâncă copii ieșim la plimbare. Nafplio ni se pare acum absolut superb, străduțele sunt pline de niște plante înflorite care se simt bine aici, în Grecia, Vokamvilia.





Dăm peste un winebar și savurăm un pahar de vin în timp ce copii mișună pe lângă noi. În port stăm free și dormim iarăși toți șase în Andi, plus Dey.

3 iunie, joi. Ne trezim înainte de nouă și luăm micul dejun cu toții în Andi. Apoi Marius și Lana se duc la cetatea Palamidi cea așezată pe-un deal cu 999 de trepte până sus dar ei merg cu mașina pe drumul ocolitor pe care merg autocarele și turiștii leneși. Eu cu Gabriel mergem la muzeul războiului, mă rog, war museum, unde vedem uniforme, puști și multe poze. Plătim 3 € pentru mine. Fetele în timpul ăsta se plimbă prin oraș. Apoi la 13.50 ajungem la Epidavros să vedem teatrul vechi. La 16.00 suntem în Poros, și ne întâlnim cu Edi care este cu un catamaran cu o trupă de marinari învățăcei și cu Viorel care este cu altă trupă dar pe velier. Pompa de apă a început să ne facă figuri și am sunat un nene, recomandat de prietenii noștri, care a venit destul de repede să o repare… După ce a stat aplecat o vreme asupra ei, a zis că trebuie să o ia și să o ducă la atelierul lui. Ceea ce a și făcut, am plătit 70€ toată distracția, cică 50€ deranjul lui și 20€ garnitura, a terminat la 21.00 și ceva în urletele de foame ale Ilincăi și întrebările exasperante ale lui Gabriel, de la 18.00 început. Apoi am luat-o prin noapte către Russian Bay și acolo ne-am instalat undeva în apropierea ruinelor. După ce am adormit copii am ieșit doar eu, și am stat o vreme cu Edi și Viorel și echipajele lor. A fost chef mare fiind sărbătorit unul dintre ei, Maria, gazda de acolo a adus și tort…

4 iunie, vineri. Abia la 14.15 plecăm din Russian Bay, de la Maria, un colț de paradis, Doamne! Aș putea sta o lună aici! Am făcut și baie cu Gabriel și Marius, e atât de multă liniște, nu sunt decât câțiva oameni, trei-patru…Cu mare regret o luăm către Poros, eu cu gândul ascuns că vom mai sta o noapte aici, înainte să plecăm din insulă. Ne-am închiriat un apartament pentru trei nopți, așa că îl lăsăm pe Andi în port, la vedere și într-un loc luminat și cărăm din el numai lucrurile necesare. Care par să fie mai numeroase decât credeam la prima analiză. Mă simt oarecum ciudat. Ca și cum ieșim din cochilie și suntem descoperiți. Dar astăzi este ziua mea, e soare și toate astrele par să fie aliniate. Așa că seara mergem la un restaurant de familie unde avem parte de niște aperitive delicioase și de tort. Am avut și urare colectivă. Am petrecut până când Ilinca a considerat că e destul și petrecerea trebuie să se încheie.

5 iunie, sâmbătă. Astăzi ieșim pe mare cu micul velier, Coco de treizecișipatrudepicioare pe la 17.10 aproximativ. Gabriel este co-skipper alături de Viorel și este al naibii de încântat. Ține de timonă de parcă ar conduce doar el. Ilinca gângurește fericită. Marius și Lana sunt veseli și noi, ceilalți așișjderea. Nimeni nu are rău de mare, ceea ce este extraordinar. La un moment dat descoperim că suntem însoțiți de mai mulți delfini care trec dintr-o parte în alta cu voioșie. La întoarcere ne ducem cu toții la restaurant, la Poseidon unde bucătarul este român și ne încântă cu bunătățuri. O seară minunată!

6 iunie, duminică. Ne trezim abia pe la 9.50. Am mai baut o cafea cu Edi și Viorel pe la 10.15, și apoi ei au luat-o spre casă. Marius cu Lana au trecut pe continent să se întâlnească cu părinții unui prieten de-al Lanei. Seara ne plimbăm mult pe promenadă și descoperim la întoarcere, pe o străduță, aproape de apartament, un restaurant mititel, cochet, de familie, Karavolos, unde în sfârșit mănânc un lamb chops delicios.

7 iunie, luni. Astăzi părăsim apartamentul. Mutăm lucrurile înapoi la locul lor în Andi și imediat după prânz suntem pe ferry. Părăsim Porosul și mergem în Methana. Nu foarte departe. Citiseră Marius și Lana că sunt ceva băi termale sulfuroase, și că putem face baie, tratament, nu știu ce… Dar e închis totul. Pustiu și oarecum sinistru. Sunt câțiva oameni doar… Soarele dogorește. O luăm către campingul Bekas, undeva mai la nord la circa trei ore de Atena, foarte aproape de Nea Epidavros. Proprietarul este deosebit de amabil, ne prezintă locurile și ne dă loc în primul rând, lângă mare. După ce ne instalăm savurăm niște paste delicioase însoțite de un vin potrivit. Povestim până târziu…

8 iunie, marți. Ne trezim după 09.00. După micul dejun și cafea avem discuții despre ce ar trebui să facem în ultima zi. Concluzionăm datorită apropierii de Atena și aeroportul ei că mai bine stăm pe loc. Așa că facem o baie reconfortantă și seara ieșim în orășel, cu mașina și după o plimbare edificatoare, alegem să cinăm la o tavernă, Akrogiali, bine cotată pe Tripadvisor. Dar suntem doar noi și încă o pereche la o altă masă. Nu sunt turiști. Seara mai stăm un pic să povestim și să ascultăm valurile.

9 iunie, miercuri. Marius cu Lana pleacă la 02.00. Eu mă trezesc la 05.20 și la 06.00 plecăm. La 17.00 suntem la Zampetas, la 30 de km sud de Salonic. Am făcut 603 kilometri. A fost o zi grea. Și mai și plouă cu găleata la o oră după ce ajungem.

10 iunie, joi. Astăzi fac ochi la 08.00, mă resimt după zbuciumeala de ieri. La 10.10 plecăm de la Zampetas, la 12.00 suntem în vamă. Suntem doar douăzeci de mașini și totuși ne trebuie o oră să trecem în Bulgaria. La 17.20 suntem la Dragoman hotel în spate, un loc care apare drept camperstop pe park4night. E curat și drăguț, cu iarbă și suntem doar noi. Mai târziu mai apar oameni cazați în hotel. Singura problemă este că se lucrează la drum și este un întreg șantier prin apropiere și intrăm destul de greu. După ce mâncăm ne jucăm pe afară până târziu.

11 iunie, vineri. Sunt în picioare deja la 06.10. Avem de parcurs astăzi doar vreo 440 de km dar în stilul nostru, cu pauzele lungi de masă pentru copii  ajungem la 16.30 în Timișoara, în parcarea de la mall-ul de la ieșirea spre Moravița în care am stat și la plecare. Acum este organizat ceva street-food în imediata apropiere și asta mâncăm. Mai este și o acțiune lângă un cortuleț cu vizionare de film și muzică cu dj, înainte, lângă noi. Ne distrăm și noi cu copiii.

12 iunie, sâmbătă. Ultima zi. Mă trezesc la 05.35 deși ceasul mi-l pusesem la 06.35. Nu pot să mai dorm. La 06.00 suntem gata de plecare. E senin. Ajungem acasă la 13.30. Afară sunt 27 de grade.

 

Concluzii: Spre surprinderea noastră drumurile au fost libere, puțin aglomerate la fel și plajele. Doar Poros-ul mi s-a părut animat și în preajma Atenei am dat de circulație mai intensă. Peloponezul este încântător și nu am savurat decât o bucățică din el. Am făcut multe poze și chiar dacă nu sunt toate foarte reușite, toate sunt încărcate de amintiri și retrăiesc clipele alea atunci când zăbovesc asupra lor. Chiar dacă am mai fost în Monemvasia și Nafplio și sunt printre cele mai frumoase locuri din Grecia, acum le-am văzut altfel, în alt anotimp, cu alte sentimente, cu alți ochi. Și m-aș reîntoarce cu plăcere acolo întrucât vor fi la fel și altfel.

Am avut 11,6 l consum mediu, 502,1 l consumați, 4327,1 km parcurși, 49,3 km/h viteza medie.

Grecia 2021_3 Peloponez
Etichetat pe:                                                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *