În 11 mai, marți, după prânz am părăsit campingul Sikia și am luat-o către sud evitând porțiunile cu plată ale autostrăzii grecești. Am ajuns în Glyfa la 17.00, o oră mai târziu după ce ultimul feribot plecase spre Evia. Așa că am înnoptat chiar acolo, în marginea mării, aproape de locul de îmbarcare către insulă. Ne-am plimbat pe malul mării cu toții doar ca să cercetăm locurile. Evia e malul celălalt. Atât de aproape.
Am avut o noapte relativ liniștită tulburată doar din când în când de lătraturile unor câini băștinași, vigilenți de altfel la tot ce mișcă și e străin de locurile alea. Nu am îndrăznit să ies cu Dey după ce s-a întunecat.
A doua zi dimineața, la 07.00 am cumpărat bilete, la 07.30 feribotul a părăsit Glyfa și la 08.00 eram deja în Aghiokampos, pe Evia. Pe copii nici măcar nu i-am mișcat din paturi. Atât de lină a fost trecerea încât nici unul nu s-a trezit. Am și tras pe dreapta aproape imediat după ce am coborât de pe feribot tocmai ca să doarmă liniștiți mai departe. Apoi, mai târziu, am luat micul dejun cu toții, liniștiți, cu treabă bună, ca de obicei… Am umplut rezervorul cu apă dulce că aveam o fântână taman lângă noi și am plecat pe la 11.30 mai departe, spre Loutra Edipsou. Oricum nu aveam de făcut decât circa doisprezece kilometri. Un fleac!
În Loutra Edipsou ne-am plasat fix lângă hotelul spa de 5 stele din apropierea bazinelor termale amenajate lângă mare, publice și gratuite. Hotelul era închis ca majoritatea altor locuri de cazare și restaurante datorită restricțiilor determinate de lockdown-ul grecesc încă în vigoare.
După ce am făcut baie împreună cu Gabriel aproape o oră, aveam să aflăm că nu este indicat pentru adulți decât douăzeci de minute iar pentru copii, zece. Ne-am întors însă la Andi veseli și împliniți. Am mâncat apoi ne-am îmbrăcat frumos, pregătiți să mergem la plimbare prin orășel. Am decis să dau mașina mai în spate întrucât chiar în fața hotelului era o alveolă de parcare, liberă acum și mai sigură față de traficul aparent intens în anumite momente ale zilei.
Pe când terminasem eu manevrele de poziționare și eram deja cu Ilinca în brațe, pe partea opusă a oprit o mașină, erau doi oameni în ea, cel de la volan s-a dat jos, un tip jovial în blugi, și s-a apropiat de noi. M-am gândit: no cred că va trebui să plecăm de aici, deranjăm! Am dat jos geamul și tipul m-a întrebat în românește: cum ați ajuns aici? Întrebarea mi s-a părut un pic bizară dar nu am apucat să răspund că a și continuat: vă întreb pentru că sunt curios, încă nu au venit turiști aici, eu sunt primarul, bine ați venit! Literalmente am rămas paf. Mai ales când ne-a și zis că vin români în sezon dar nu prea vin din Ardeal.
Am povestit apoi una alta, că a făcut facultatea în România, că acum din cauza pandemiei e greu, că aproape totul e închis, că din week-end-ul ăsta se va deschide Grecia, a vorbit cu copii, Gabriel l-a salutat vesel, i-a zis yassas, l-am întrebat dacă putem rămâne acolo și a zis că sigur, că hotelul este închis și că dacă vom avea vreo problemă ne lasă o carte de vizită și să-l sunăm… și s-a dus la mașină și s-a întors cu o carte de vizită. Ne-a mai spus odată bine ați venit și ne-a urat să ne simțim bine. Ne-am despărțit cordial, noi puternic impresionați. Este prima dată de când călătorim cu camperul când cunoaștem edilul unei localități, care se și bucură că ne vede și ne întâmpină cu atâta prietenie. Ne plimbăm apoi de-a lungul mării și descoperim un mini parc de distracții unde îl lăsăm pe Gabriel pe mașinuțe din alea cu monede, lucru care îl face extrem de fericit.
13 mai, joi. E cald și colțișorul acela din fața hotelului e frumos amenajat. Probabil că în alte condiții nici vorbă să fi putut rămâne taman în fața hotelului somptuos.
Decidem să rămânem și astăzi. Fac baie cu Gabriel în spa-ul natural și în mare în apropierea locului unde se varsă apele termale. Ne distrăm amândoi în apă și explorăm locurile. La prânz mâncăm gyros iar seara ne plimbăm prin oraș și pe malul mării. Evident că ne ducem iarăși la mașinuțe și beneficiem de câteva chiote de bucurie.
14 mai, vineri. Ne trezim la 08.45. Vântul a suflat mai tare azi noapte, valurile s-au spart de mal cu putere trezindu-ne de câteva ori. La 11.25 terminăm cafeaua și la 12.35 plecăm spre sud. Văzusem pe hartă un camping la vreo cincisprezece kilometri și voiam să golesc toaleta și să iau apă. Îl sunăm de pe drum pe proprietar care ne spune că este închis dar că putem merge să rezolvăm problemele de igienă ale autorulotei. Ne întâmpină proprietarul campingului Rovies, amabil, ne arată locurile, ne spune că nu deschide încă pentru că nu sunt turiști din cauza pandemiei. În iunie probabil… La 13.20 finalizăm treburile în camping, gazda nu vrea să ne ia nici un ban, îi mulțumim frumos și plecăm în localitatea apropiată să vedem nu știu ce turn, mare atracție turistică. Nu îl descoperim însă, străzile sunt înguste și ne lăsăm păgubași, mergem doar pe malul mării, pe o stradă puțin mai lată decât celelalte, pe care sunt vreo două taverne și trei hoteluri micuțe și apoi o luăm înapoi ca să ajungem în partea de nord a insulei. La 16.00 suntem lângă plaja Kanatadika, într-un fel de camperstop, o parcare de fapt a unui restaurant, Bekatsas, unde poți sta gratuit dacă consumi ceva. După ce ne instalăm mâncăm din bucatele locului,
oamenii sunt foarte amabili, e o familie care lucrează și au grijă de tot ce trebuie. Ne prăjesc pe cuptorul lor trei vinete, din care nu înțeleg ce mâncare vrem să facem. Seara ne plimbăm pe plajă până târziu.
Avem parte de o noapte liniștită.
15 mai, sâmbătă. Bem două cafele grecești de la restaurant și la 11.30 suntem aproape gata, îmbarcați și cu toate lucrurile prinse și pregătite de drum. La 11.45 plecăm și la 12.45 suntem în Psalki după un ocol prin câmp și două fundături, trăiască Sygic! Mă opresc în marginea portului pescăresc la umbra binecuvântată a unui copac și lângă o fântână cu apă bună. Astăzi facem ciorbă de fasole, și în timp ce se bucătărește eu mă plimb cu copii prin port uitându-ne la pescari.
Seara ne plimbăm cu toții, în lumina unui minunat apus și culmea! ne întâlnim din nou cu primarul. Schimbăm câteva impresii, ne dezvăluie că aici locuiește și ne și arată casa lui. E zâmbitor, ne spune că are o mulțime de proiecte și ne urează încă o dată ședere frumoasă. Îmi pare mai frumos locul așa, seara, în asfințit…
16 mai, duminică. Ne trezim pe la 09.15, stăm zece minute toți împreună în pat bucurându-ne de liniștea aparentă a unei duminici apoi ne apucăm de chestiile zilnice… la 12.00 plecăm mai departe, la un moment dat drumul este închis în stânga pentru că se lucrează la un pod și suntem îndrumați obligatoriu în dreapta. Ori nu am văzut eu pe unde se ocolește porțiunea aceea ori de fapt acela era drumul, oricum ne-am trezit pe o șosea îngustă și că urcăm și urcăm și urcăm și că o luăm prin munte și peste munte…
Era cât pe ce să strivim o micuță broască țestoasă care se grăbea să traverseze drumul. Am oprit și am ajutat-o. Este prima dată când întâlnim una pe șosea. Gabriel a fost teribil de impresionat. „Unde merge? De unde vine? Dacă o călcam? Dacă o calcă cineva? Nu putem să o luăm cu noi”…
Am ajuns după câteva emoții la cascada Drimona unde ne-am bucurat de frumusețea ei.
La întoarcere dăm peste a doua broscuță țestoasă care se străduia să traverseze șoseaua, Gabriel este deosebit de încântat acum, este salvatorul broscuțelor țestoase… După 16.oo ne oprim undeva mai jos de Agia Anna, pe plaja din apropiere, Agias Annas și Sarakiniko Beach, sunt câțiva localnici, puțini turiști, de-ai locului, greci cred, e doar o tavernă deschisă și două terase, plaja e largă și pare goală, autorulota noastră pare o ciudățenie mare și albă, ne plimbăm în lung și-n lat, privim marea, studiem pietrele, păsările, o duminică minunată…
17 mai, luni. Rămânem pe loc și reluăm activitățile de cu o zi înainte: ne plimbăm, ne jucăm, privim marea, apusul… suntem împreună. E luni și este foarte pustiu față de ieri. Nu știu dacă am văzut zece persoane pe plajă.
18 mai, marți. La 11.10 cu părere de rău ne urnim spre ieșire deși la cât de lată este plaja nu știu dacă putem vorbi de vreo ieșire propriu-zisă… Umplu rezervorul de apă dulce de la un duș, campingurile din apropiere sunt închise și la unul unde era cineva la recepție, îi rog să mă lase să golesc toaleta. Îmi spune să mă duc la celălalt sau în pădure… Frumos! La 4 p.m. suntem în Campingul Milos lângă Eretria, un camping cu multe rulote staționare dar cu oameni foarte amabili, au și piscină în care înfierbântați băieții ne răcorim cu mare plăcere.
Deși am vorbit inițial că zăbovim două nopți doar, pentru că trebuie să spălăm haine și pentru că ne simțim foarte liniștiți și bine, până la urmă rămânem patru nopți. Facem baie în piscină în fiecare zi, pescuim, Gabriel se dă cu bicicleta prin camping, mergem cu bicicletele de două ori in Eretria, joi și vineri, descoperim întâmplător pe promenada orașului Lycos Winery și degustăm un vin excelent…
22 mai, sâmbătă. Mă trezesc pe la 08.30 dar mai citesc în pat așteptând să facă ochi și Gabriel. La 10.33 suntem cu micul dejun încheiat, dar până încheiem toate operațiunile se face 12.00 când părăsim plini de regrete locul. La 14.00 suntem la Mourteri Beach. Astăzi mâncăm creveți cumpărați pe drum de la o pescărie, bem un vin bun de la Lycos, ne plimbăm și explorăm împrejurimile… iar la 21.10 suntem înăuntru adânc implicați în programul de seară.
23 mai, duminică. Rămânem încă o zi. Așa că stau pe plajă cu copii, strângem pietricele albe și după masă scriem cu ele, eu și Gabriel pe nisip, numele noastre. Facem și o inimioară mare să se știe.
Seara ajungem până la Aloha Beach, un beach bar simpatic gestionat de doi frați, tineri, mari întreprinzători. Mâncam niște dovlecei extraordinari, mamă mamă, tăiați în lung ca tăiețeii, de fapt cei mai buni dovlecei pe care i-am mâncat vreodată… Povestim mult cu unul dintre frați, cel mai mare, despre una despre alta…
Ne spune că putem să umplem rezervorul cu apă dulce, așa că mă întorc după Andi ca să realizez operațiunea cu pricina, mulțumim frumos apoi și ne întoarcem la locul nostru, undeva la vreun kilometru distanță. Lângă pietricelele albe și lângă inimioară.
24 mai, luni. Plecăm imediat după prânz către Kymi port unde ajungem în mai puțin de o oră, aruncăm o privire, e frumușel… la 16.00 ajungem în Karistos după un drum deosebit, cu urcușuri și coborâșuri, cu serpentine strâmte și în ac de păr, cu marea luminoasă jos, într-o parte, dându-ne fiori… Stăm întâi în port, apoi mergem la un supermarket să facem unele mici cumpărături necesare, ne oprim și la un loc de joacă pustiu și frumos amenajat, spre bucuria copiilor și abia la 19.00 ne oprim lângă plajă, pe un loc luat de pe park4night.
Mâncăm mâncare rece. Suntem prea obosiți să mai încălzim ceva. Și de-aia ne și culcăm o dată cu găinile.
25 mai, marți. Ne trezim la 09.00 și merg la pescuit cu Gabriel, este în apropiere un pârâiaș care se varsă în mare și încercăm să prindem acolo niște pescuți mici de apă dulce pe care îi vedem cum se mișcă și dau târcoale momelii noastre, dar nimic, nu avem noroc, nu prindem nici măcar un peștișor… Apa mării are 23*C, o măsor cu termometrul de baie al copiilor. E liniște, nu sunt turiști doar câțiva localnici.
Vizităm orașul Karistos, turnulețul de lângă marină, portul, câteva străduțe…
apoi plecăm spre Marmari, facem 25 de minute doar. La 16.15 suntem și cu gyros și cu desert halit așa că sătui și satisfăcuți o luăm spre ferry. Bate-un vânt de numa’ și care și urlă din toți rărunchii! Mai aruncăm o privire spre micul orășel, Marmari.
La 18.30 suntem în campingul Nea Makri, foarte modest ce-i drept și plin de rulote staționare. Nu au decât circa șase locuri pentru campere sau așa am înțeles eu. Îmi arată locurile fata patronului, foarte amabilă de altfel. Seara ne plimbăm în marginea mării. Evia este pe partea cealaltă, o vedem la orizont, departe… La revedere, Evia! Ne-am bucurat aproape două săptămâni de întinderile tale…