25 noiembrie, joi. La 12.15 intrăm în Germania. Suntem încă în pandemie, turiști sunt puțini, e noiembrie târziu, e frig, e sfârșit de toamnă… La 18.30 ajungem în stellplatz la Günzburg, după un drum de verificare la Legoland dar parcarea
Călătoria spre Soare-Apune, 2021 – Austria
17 august, marți. Spre dimineață a început să plouă. Lăsasem masa și scaunele afară știind că va ploua dar crezând, nu știu de ce, că va ieși repede soarele și va usca toate efectele. Nu a fost așa. Norocul meu
Spre vest – 3
Ne-am zis că dacă am numit așa călătoria asta să încheiem cu ultimul episod, sub același nume, ca să știm despre ce vorbim și de ce ne legăm, deși de acum vom fi în mod clar orientați către casă, adică
Günzburg adică Legoland în Germania (26-29 august 2019)
26 august 2019, luni, ziua a douăsprezecea Am plecat din Salzburg după opt dimineața și imediat după trei, pm, suntem în Günzburg, într-un camperstop (N 48°27’46”, E 10°16’10”) în marginea ștrandului orășenesc, lângă o pădure. Ne-am plimbat în marginea acesteia
Spre Vest – 1
Nu îmi mai amintesc nici ziua și nici luna în care am început să mă documentez despre țara bascilor pentru ceea ce ar fi trebuit să fie călătoria anului 2019, în iarnă cândva sau poate în primăvară. Dar evenimente neașteptate