Vineri, 1 iulie, după ce s-a trezit Ilinca din somnul de după amiază, am pornit spre Jelna, un sat aproape de Bistrița și care are două lucruri interesante. Unul este vinăria Jelna cu o podgorie de 26 de hectare, deținută de doi frați inimoși iar al doilea este o copie după Navicella lui Giotto care s-ar regăsi pe peretele bisericii evanghelice din sat, azi în mare parte distrusă și nevizitabilă. Am înțeles că se caută fonduri pentru refacerea acesteia. Doamne Ajută!

Discutasem de dimineață cu unul din cei doi frați dacă am putea veni cu autorulota și care foarte amabil mi-a spus să venim liniștiți că avem unde sta, că ne dă curent, apă, ce ne trebuie. Am ajuns după șapte seara, ne-am instalat în parcarea pensiunii îndrumați de unul din oamenii complexului și apoi, mai târziu, am făcut o degustare pe cont propriu a bucatelor și vinurilor cramei Jelna. A fost o minunăție! Bucate alese, vinuri bune, locurile minunate.

Am dormit excelent acompaniați de o ploaie măruntă și ușoară. A doua zi, am mai băut o cafea pe terasă, am mulțumit pentru buna primire și am plecat să vedem biserica evanghelică. Care nu arată a fi întreținută și nu sunt extraordinare nici împrejurimile deși peste drum se află centrul de informare turistică, turnul este închis, în rest sunt doar ruine și gustul mi-a fost plin de amărăciune. Cu toate acestea există o frumusețe tristă care planează peste pietrele alea…

Navicella de la Jelna
Etichetat pe:                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *