Anul trecut, după trei luni și… de umblătură prin civilizația vestică, Germania/Luxemburg/Franța/ Spania/Portugalia și înapoi spre casă, am stabilit de comun acord, în unanimitate, noi, familia, că în anul care vine vom merge în Grecia, în Creta mai precis… Ca urmare în toate lunile de până acum, din 2022, nu am vorbit decât despre asta, că mergem în toamnă, iar, în Creta… să vedem ce n-am văzut și să revedem ce ne-a plăcut.

Spre deosebire de călătoriile trecute de data asta voi reda povestea acesteia într-un stil succint, de jurnal. Să vedem ce iese!

 

02.09.22, vineri. La 09.30 plouă de mama focului. A început de ieri. Probabil va fi prima dată când plecăm pe ploaie. 14.50 – plouă. Urmează să plecăm în 5 minute. Haha. Și plouă. La 22.10 ajungem la mall-ul din Timișoara de la ieșirea spre Moravița. Nu plouă dar e ud. Oricum a plouat tot drumul. Am făcut 361 de km de acasă.

03.09.22, sâmbătă. Mă trezesc la 06.00. La 06.30 pornim. La 09.00 ne oprim în Pancevo să mâncăm, într-o benzinărie. La 17.40 ajungem la Royal Queen Mary Winery în Demir Kapija, Macedonia de Nord, la 70 de km de granița cu Grecia. Este nuntă. La 17.50 ora lor suntem la restaurantul mai micuț de lângă cel cu nunta. Mai târziu dansează puțin și copii în fața localului. E petrecere, zic ei.

04.09.22, duminică. Ne trezim la 05.50 și la 06.15 plecăm. La 13.00 suntem în Kato Gatzea la Campingul Sikia. Au mărit prețul pentru locul nostru tradițional. 30 €. Dacă vrem cu 20 € conform ACSI Campingcard trebuie să mergem sus lângă recepție sau oricum nu la malul mării. E soare, facem baie. Nimic nu ne poate enerva! Începe să plouă noaptea și continuă până aproape de 10.00, a doua zi.

05.09. – 07.09.22, luni – miercuri.  Deschiderea școlii lui Gabriel la 16.00. Online. Cum la 12.30 iese soarele, chiar dacă a plouat, facem baie. E cald. În fiecare zi. Ne plimbăm cu bicicleta cu remorcuță în Kala Nera și Kato Gatzea. Și mergem și pe jos. Pentru sănătate și obosirea celor mici. Cică.

08.09.22, joi. E sărbătoare. Sfânta Maria. Mâncăm la restaurant. Azi cântă la bouzouki gazda și un tip pe care nu l-am mai văzut, la chitară. După ce culcăm copii eu mă întorc să ascult muzică grecească. Grecii aștia care cântă beau apă plată și frappe, nu alcool…

09.09.22, vineri. Azi activități, plajă, baie. Am făcut și snorkeling până către octopus cave. Seara o plimbare scurtă prin camping.

10.09.22, sâmbătă. Azi iar baie. Merg până în Kala Nera cu bicicleta să fac niște cumpărături. Apoi iar baie și alte chestii normale. Seara plimbare în Kato Gatzea.

11.09.22, duminică. Același program și astăzi. Mergem cu bicicletele în Kala Nera. Baie în mare. Mă joc moară cu Gabriel. Îi arăt care sunt regulile. Seara o plimbare scurtă prin camping.

12.09.22, luni. Mă trezesc la 07.20. Bate vântul. La 11.00 suntem sus la recepție. Plecăm din Campingul Sikia după rămas bun și pupici. Ne oprim puțin la Termopile. La 16.30 suntem în Kamena Vourla. Ne plimbăm apoi pe malul mării. Parcă ne-am întors în timp. Sunt aceiași câini vagabonzi ca acum doi ani. E o seară caldă. Pe Gabriel îl doare gâtul.

13.09.22, marți. Plecăm la 11.50. E foarte cald. Sunt 30°C afară. Luam bilete online pentru ferry și după aceea mergem la malul mării, la Eleusina. E 18.45 când plecăm spre Pireu. La 19.15 suntem lângă feribot și la 19.40 suntem deja în burta lui. Avem cabina 7018. Cu geam. Copii sunt exuberanți. Noroc că funcționează televizorul. Se uită o vreme la animale. La 23.15 Ilinca încă nu doarme. Adriana nu a făcut duș. Gabriel își trage nasul. Ilinca încă se joacă. Mă culc…

14.09.22, miercuri. La 06.28 încă suntem în cabină. Ne apropiem încet de Heraklion. La 06.40 am intrat în Andi. Dey este exuberant. Nu știe pe care să ne pupe mai întâi. Flămânzi și obosiți, după o încercare nereușită la o parcare luată de pe p4n am venit în Knossos. E 07.20, suntem aici, lângă leagănul civilizației minoice. Ne culcăm. E 10.00. Merg cu Dey la pipi. E foarte multă mizerie! Aruncate din mașini probabil, sunt tot felul de ambalaje peste tot, gunoaie, pute… Dintr-odată mi-am amintit de ce am zis acum doi ani că anul următor mergem la civilizație. În vest. La 14.25 plecăm de aici. Am dormit, mâncat, lucrat. Nu vizităm că e mult prea cald și e prea multă lume. E plin de autocare. La 18.50 suntem la malul mării la vreo 10 km de Heraklion în direcția Agios Nikolaos. Am umplut rezervorul de apă la o stație Shell. Locul e între Bikini Plaz și Arina Beach, lângă Arina Resort. Azi am făcut 83 de km.

15.09.22, joi. La 12.30 părăsim plaja spre Heraklion. 13.05, suntem în parcarea păzită lângă feribot. Mergem să vedem Muzeul de istorie naturală. Am stat câteva ceasuri. Am bătut fiecare etaj și la dinozauri ne-am zgâit cel mai mult. Copiii s-au distrat de minune. Au căutat și relicve cu instrumente speciale.

Mergem să vedem și cetatea, mă rog, fortăreața Koules, situată la intrarea în portul vechi, construită de venețieni și încă în stare bună.

Abia la 20.00 plecăm din oraș. Ne întoarcem la locul de ieri. La malul mării. E 20.30 când suntem instalați. E noapte. Azi am făcut 26 de km. Briza mării ne răcorește.

16.09.22, vineri. La 11.46 plecăm spre Lidl. 12.50 plecăm de la Lidl. E 13.40 când intrăm la Cretaquarium.

La 15.00 suntem la Campingul Creta, golesc toate cele, bag apă. Apoi Ilinca adoarme. Și eu un pic. Fac o baie cu Gabriel. Mâncăm paste. Ieșim la plimbare de-a lungul mării până în Gouves. Azi am făcut 19 km.

17.09.22, sâmbătă. Mă trezesc la 07.55. Mâncăm vinete. Facem activități. Curățenie. La 12.10 merg să bag apă. Vizităm în Chersonissos un mic spațiu amenajat cu pești și reptile. Plătim 20 €. Putem pune mâna pe un șarpe, pe o șopârlă și pe niște broaște țestoase.

Apoi mergem iar către malul mării. Undeva în plin soare, la Potamos Beach. Suntem parcați în marginea drumului și e foarte cald. Sunt 30°C înăuntru cu ventilatoarele mergând. Ilinca adoarme greu. Eu cu Gabriel mergem la baie. Sunt niște băltuțe, el este extaziat, explorează, se joacă, se bucură, vorbește cu niște copii mai mari, polonezi. Seara, pe întuneric mergem să mâncăm o înghețată în apropiere. Azi am făcut 23 de km.

18.09.22, duminică. Rămânem pe loc, lângă Potamos Beach. Programul zilei conține: mic dejun, baie, supă, somn, baie, scurtă plimbare până la intrarea în Malia, înghețată și party.

19.09.22, luni. Mă trezesc la 08.30, s-a umplut caseta de la wc. Mă duc să o schimb, yupppi! La 12.10 plecăm mai departe. Mergem în Malia la o farmacie. Apoi la Sisi Camping care din păcate este închis… fk! O luăm spre un loc cu apă. Fac plinul la apă și fac toți duș în afară de mine. La 15.50 intrăm la Amazonas Park. La 16.00 hrănim lemurieni.

La 17.00 plecăm spre Elounda, Plaka. La 17.50 suntem în Plaka. Fac și eu un duș apoi mâncăm un gyros în apropiere. Ne plimbăm, ajungem și la locul de joacă cu copiii. Întorși la Andi avem party cu abc song…

20.09.22, marți. Mă trezesc la 07.45. Mă bărbieresc în Andi. La 09.50 avem întâlnire pe Kinderpedia cu teacher. După aceea facem diverse activități. Semne grafice matematice. E timp fain dar bate vântul în rafale. Avem program încărcat: baie, somn, activități, plimbare și iar somn.

21.09.22, miercuri. La 12.00 plecăm în Elounda. Găsesc o cișmea în buricul târgului, apoi ne proptim în imediata vecinătate a unei parcări, lângă portuleț că loc înăuntru nu mai este. Ne plimbăm prin Elounda și mâncăm pizza, eu sandwich club. La întoarcere fac o baie cu Gabriel. Spre seară găsim și loc în parcare. Astăzi am făcut 6 km.

22.09.23, joi. Astăzi pescuim, fără reușite însă. La 13.25 plecăm din portuleț. În Agios Nikolaos nu găsim loc în marina unde am mai stat, așa că ne oprim la un market. Copiii mănâncă aici. Ilinca doarme. E înnorat. La 16.15 Gabriel și Adriana se duc la plimbare. La 17.30 plecăm la 11 km, pe plaja Karavostasi. Cercetăm locurile apoi facem o groapă refugiu din pietre cu Gabriel. Mâncăm de cină, party cu abc song și gata.

23.09.22, vineri. Mă trezesc la 09.00. Micul dejun e: croissante la Omnia. Fac lecții cu Gabriel. Azi scriere litera r. Mergem la o mică plimbare pe plajă. La 13.00 plecăm. La 14.15 suntem la Tholos Beach, în spatele restaurantului. După ce ne instalăm, mâncăm la restaurant. Mai fac o plimbare cu Gabriel să studiem locurile. Stăm doar un pic afară pentru că vine ploaia și ne mutăm repede înăuntru. Gris și party. Azi am făcut 21 de km.

24.09.22, sâmbătă. După micul dejun decidem că întrucât se anunță vânt să schimbăm direcția. Coborâm de pe coasta de nord pe cea de sud. La 11.50 pornim. La 13.40 suntem la Campingul Koutsounari! Ce regăsire!!! Seara este petrecere la restaurant. Credeam că e nuntă. De fapt e o petrecere de botez. Suntem câțiva turiști care cască ochii cum se distrează grecii.

25.09.22, duminică. O zi liniștită. Facem baie. Dormim de amiază. Seara o mică plimbare. Este ultima seară în care este deschis restaurantul. Mâncăm o înghețată. Party și somn.

26.09.22, luni. E cald. Facem baie în vecini că au piscină cu tobogan pentru copii. Doar că apa este rece de te taie. Iar lui Ilinca îi tot trebuie în apă. Iar eu trebuie să fiu alături de ea… Mergem într-un final la mare, la noi… E mult mai bine! Seara mâncăm pilaf cu carne afumată și bem Malagouzia.

27.09.22, marți. La 9.00 mă apuc de strâns lucrurile, la 11.50 plecăm la Lidl, la 12.45 plecăm de la Lidl spre Kalo Nero. M-am uitat doar eu dacă putem sta aici. Am coborât la mica plajă care îmi apărea pe p4n. Nu mi-a plăcut. Am luat-o spre Ziros unde am ajuns la 14.45. Vizitez doar eu, copii au adormit. E în ruină, case părăsite, prăbușite unele, multe cu aluminiu ieftin la ferestre și case. E creepy! Nu mi se pare fain! La 16.25 pornim spre Xerocambos. Peisajul devine mirific. Curbele sunt în ac de păr. Am condus cu spaimă aproape. Bate și vântul cu 26 km la oră. Mă trimite iar gps-ul la mama naibii. Cobor pe un drum de pietre ultima sută de metri deși era și șosea asfaltată. Nu stăm la Xerocambos Beach pentru că bate vântul și nu este semnal. Așa că venim la Argilos Beach, aproape. E 18.25. Mâncăm macaroane cu pesmet și zahăr. Apoi o plimbare, o înghețată și eu un vin. La Andi, abc song și party. Gabriel scapă o foarfecă în wc. E 22.00. Apoi Adriana varsă sticluța cu mixtură pe jos, pe nădragii ei. Distracție maximă!

28.09.22, miercuri. Mic dejun, lecții, baie. La 15.25 plecăm spre Zakros, avem 148220km. La 16.30 suntem la Kato Zakros, în parcare la Platanakis Family restaurant. Cercetăm zona cu Gabriel, ajungem până în Cheile Morții, la intrare și aruncăm un ochi. La restaurant suntem la 18.50. Salata grecească a fost absolut demențială.

29.09.22, joi. La 07.50 pornim către Death’s Gorges. Eu și Gabriel. Marii exploratori! Vedem capre și sălbatice și cu talangă, un corb, un vultur, un pârâiaș și stânci multe. La 09.20 ne oprim, facem popas, am ajuns într-un loc unde un indicator ne arată că avem 2.75 km înapoi și 2 km până în Zakros. Mâncăm senvișurile, ne tragem sufletul. La 09.40 o luăm înapoi. Ajungem la 10.50. Fetele sunt la taverna Platanakis. Proprietarul ne tot dă câte ceva să gustăm, pe lângă bere. Apoi plajă, somn, baie, activități. Episodul 5 din filmul Toate pânzele sus.

30.09.22, vineri. La 12.15 plecăm din Kato Zakros, avem 148237km. La 13.30 ajungem în Palaiokastro. Ne plimbam doar un pic. Sunt 30 de grade. Nu mai putem de cald! Ajungem în 10 minute la Vai, e 4 € intrarea și numai până la 20.00. Nu se mai poate rămâne peste noapte. E atât de comercial acum. 60 € două șezlonguri fițoase și 36 € după 16.00. O avere! Toate prețurile sunt sus, e plin de lume, foarte mulți turisti. Facem o baie la Vai după ce se trezește Ilinca și apoi mergem la Itanos beach. E frumos dar strigă unul la noi că de ce a făcut Gabriel zid pe plajă din pietre. Strică ambientul, zice sau asta înțelegem noi după semnele și urletele lui. Stricăm zidul, ce să facem! Mâncăm și apoi mut mașina puțin mai la drum. Suntem singuri. Avem o noapte foarte liniștită.

01.10.22, sâmbătă. Mic dejun, liniște, cafea, cer senin, liniște, activități, baie cu copiii, doar eu, Adriana face ciorbă. La 14.20 plecam spre Toplou Monastery. La 18.00 ajungem în Mochlos, un port mic de pescari. Este încântător! După ce mâncăm paste, ieșim la plimbare. Bem la o terasă un pahar de vin. Astăzi am făcut 53 de km.

02.10.22, duminică. Mă trezesc la 05.45 și nu mai pot să adorm. După prânz facem aprovizionare la Lidl în Ierapetra. După care ne ducem la Campingul Koutsounari.

03-04.10.22, luni și marți. Activități, baie, joacă… bate vântul destul de tare. Miss aquarelle-jv.de au site scris pe spate nemții care au stat langa noi.

05.10.22, miercuri. Se pornește un vânt mai puternic de pe la 2 noaptea. Ne zgâlțâie un pic. Bate și ziua de te ia de pe picioare. În rafale e până la 60 km la oră. În rest program obișnuit, mic dejun, activități, somn de amiază, pizza la omnia și seara o încheiem cu ultimele două episoade din Toate pânzele sus.

06.10.22, joi. Mă trezesc la 08.00. Mă apuc să strâng lucrurile. Ilinca are un acces de plâns. La 13.20 ieșim din Ierapetra. La 17.15 suntem în Matala. Mie îmi place mult, încă are o rămășiță de aer hippie. Ne băgăm în Campingul Matala, rustic si ieftin, 14 €, 4,5 €/adult și 5 €/camper, curent inclus. Ne plimbăm, mâncăm gyros că a cam sărit bugetul azi. La întoarcere nemțoaica de lângă noi zice că suntem prea aproape de mașina lor și ea doarme prost noaptea și aude toate zgomotele. Probabil s-a gândit că Ilinca e din categoria producătorilor de zgomote… Îl mut pe Andi un pic mai încolo. Astăzi am făcut 121 de km.

07.10.22, vineri. Astăzi ne cățărăm cu Gabriel la grote. După care facem o plimbare până la Red Beach. Ne ia două ore. Am citit că e de vizitat așa că dă-i la deal, dă-i la vale pe o ditamai căldura… și acolo,  o plajă deosebită, intimă, plină de nudiști… La întoarcere facem o baie binemeritată.

08.10.22, sâmbătă. La 11.00 plecăm spre o plajă în apropiere. 4 km până la Kommos Beach. Ne plantăm pe un loc foarte bun cu vederea spre mare. Se aud fain valurile. Stăm într-o parcare unde platim 5 € până mâine. Mergem la baie la o plajă cu nisip fin. Constat că am pierdut grilajul de sus de la frigider. Dau jos bicicleta și merg înapoi să îl caut. Îl găsesc relativ repede, la vreo 300 m de noi, pe marginea drumului. Sunt norocos! Trebuie să verific de acum înainte de plecare totul, îmi spun.

09.10.22, duminică. Ne trezim la 08.00. La 11.20 plecăm spre Agia Galini, la 12.30 suntem acolo, în Campingul No Problem. Ies  cu Ilinca la plajă, vedem rațe, capre, gâște, un cal alb, un mieluț, plaja. Facem baie în piscină. Seara purcedem la o plimbare pe plajă până în orășel și înapoi. E minunat! Îmi place. Astăzi am parcurs 24 de km. Cu Andi. 🙂

10.10.22, luni. Facem o altă plimbare în orășel, vedem teatrul vechi, tunelul de război, pe Dedal și Icar. Seara la restaurantul campingului: am mâncat o salată grecească de nota 5 și am savurat un ton fabulos de 10 plus!

11.10.22, marți. La micul dejun mănânc ce a rămas din ton. Porțiile au fost imense. Yammmi! Încă e foarte bun. Iar sosul este și acum delicios. Suntem tot în Agia Galini. După masa joc cu Gabriel minigolf. Seara ieșim la același restaurant. Verific tonul. Bănuitor să nu fi fost doar o întâmplare fericită. Este fa-bu-los!

12.10.22, miercuri. Activități cu Gabriel. La 12.30 pornim spre Triopetra. La vreo 5 km până la destinație mă lasă frânele. Cumplită senzație! Cred că s-au încins… Noroc că eram pe loc drept, un fel de șa, de pas. Am stat cam o jumătate de oră. Am apăsat pedala de mai multe ori și la un moment dat și-a revenit. La 14.10, suntem pe plajă la Triopetra. După ce mănâncă copii merg cu ei la baie. Somn de amiază. Mergem la cele trei pietre. Facem poze.

13.10.22, joi. După micul dejun, fac baie cu copii. Montez dușul mobil pe o creangă de copac și ne spălăm toți acolo. Plecăm spre Preveli. La 16.15 suntem la mânăstirea Preveli. Rămânem peste noapte lângă ea. Suntem doar noi. Se aud zgomote șoptite din când în când. Bate vântul și ne scutură până pe la vreo două, în noapte. După care se pogoară liniștea…

14.10.22, vineri. Ne trezim la nouă odihniți. La 11.30 coborâm spre Preveli Beach. Aproape că îmi tremură picioarele, drumul este îngust și sunt curbe multe. Vizităm râul și palmierii. Ca toți ceilalți, mulți încă, turiști. Este și aici un puternic iz comercial. Și mizerie. Apoi mergem în Plakia, la camping pentru că vor veni ploi. Ajungem la 15.00. Facem cumpărături. Ilinca doarme. Ne plimbăm puțin seara. Noaptea începe să plouă.

15.10.22, sâmbătă. Plouă aproape fără întrerupere. Pe la 11.00 suntem aproape complet într-o baltă uriașă. Mut mașina pe un loc mai ridicat și mai uscat. Facem program de familie înăuntru. Ne uităm la film, Viața lui Pi.

16.10.22, duminică. Plouă. E vânt. Seara mergem la o tavernă de familie, foarte faină. Mănânc niște scoici saganaki flambate cu ouzo. Sunt deosebite! Și dovlecei cu niște creme, și vinete gătite diferit de felul nostru dar excelente… O seară memorabilă.

17.10.22, luni. Vânt puternic cu rafale peste 65 km/h. Suntem la adăpost. În căsuța noastră.

18.10.22, marți. Încă bate vântul. La prânz reușim să facem o mică plimbare. Dormim de amiază. Seara e pizza de la take away, în Andi.

19.10.22, miercuri. La 12.00 părăsim Campingul Apollonia. În Rethimnon, la spălătorie, nu găsesc loc de parcare, așa că mergem la celelalte pe care ni le dă gps-ul dar care însă sunt chimice, așa că înapoi la prima. Stau pe avarii de la 14.00 până la 16.15, și între timp rufele se spală și se usucă. Dorm și copiii. Apoi ne plimbăm căutând un loc de înnoptat convenabil. Nu ne place nimic. O luam spre cheile Patsos, Taverna Drimona, nu foarte departe. Când ajungem însă… cică marțea și miercurea e închis. Locul e pustiu, parcarea e aproape goală. Vizităm un pic cheile, vedem poneii. E mai răcoare și e foarte liniște… o liniște de asurzești…

20.10.22, joi. La 12.20 merg în chei cu Gabriel. Sunt faine și dificile înainte de podul doi. Dar Gabriel se comportă admirabil. Este un adevărat cercetaș. La întoarcere mergem la o degustare de vinuri la Kourkoulou Winery care este la câțiva pași. Vinurile miros îmbietor!

21.10.23, vineri. La 11.10 plecăm spre Rethimnon. Alimentez cu motorină la 2,06 euro/l. La 14.00 suntem la Stavros, la plaja lui Zorba. Spre deosebire de acum doi ani astăzi arată ca după război. Valurile sunt mari. Ilinca adoarme. Merg cu Gabriel la explorat.

22.10.22, sâmbătă. Vântul s-a mai domolit. E soare și e o zi frumoasă. Facem o oră de mate. Merg cu Gabriel la pescuit. Prinde un pescuț. E vesel. La 13.00 plecăm spre Agia Triada Monastery. Ajungem înainte de 14.00. O vizităm iar, facem poze și apoi mergem la magazin. Descoperim că se poate face degustare în sala din apropiere plină cu butoaie. Așa că hop și noi la vinuri roșii și selecții… Ne-am simțit minunat! Am aflat o grămadă de lucruri, și despre soiul de struguri Romeiko, puternic și invincibil care a scăpat de filoxera… Urcăm la Mânăstirea Gouverneto, o adevărată aventură… prindem și un pic de slujbă religioasă. Mergem doar până la prima peșteră. Nu este semnal însă lângă locașul monahal și ne întoarcem la Agia Triada. Mai prindem apusul. Mâncăm șnitele cu pireu. Ce seară minunată!!! Cu copiii noștri neobosiți…😄😂😄

23.10.22, duminică. Mă trezesc clopotele mânăstirii, melodios e drept, la 06.40. A fost cam răcorel noaptea asta, am ajuns până la 13°. La 12.10 plecăm spre Chania. Intrăm într-o parcare găsită pe p4n, apoi ieșim în port și găsim excursii cu barca până pe o micuță insulă, Lazaretta. Aflu că sunt mai multe insule Lazaretta dar copiii sunt încântați, bate vântul, suntem pe apă, e veselie… E 14.20 când suntem pe insulă. Avem parte și de o sirenă care apare de undeva de sub barcă și ne tot dă târcoale. Avem pe fundul bărcii un geam transparent și o putem studia în voie. E prima sirenă pe care o văd!

24.10.22, luni. În parcarea în care ne-am aciuat în Chania, ne trezesc niște lucrători cu zgomotele buldozerului și a picamerului. Fac o oră de scriere cu Gabriel, l mic. Apoi vizităm muzeul maritim. Vedem o mulțime de machete de nave, militare mai ales. La 14.45 plecăm lângă Campingul Hania, la mare. Noi stăm lângă terenul de fotbal până seara. Suntem în apropierea unui loc de joacă. Seara când se face întuneric ne mutăm lângă Iguana Beach. De fapt sunt două plaje, una în stânga și una în dreapta. Este un loc foarte fain dar foarte circulat. Mai sunt și alte campere. Avem vecini.

25.10.22, marți. Merg cu Gabriel la tiroliană. Facem baie, apoi somn de după amiază. Rămânem pe loc la Iguana Beach.

26.10.22, miercuri. La 12.55 părăsim locul, Iguana Beach adică. La 14.45 suntem parcați la Manousakis Winery. După somnul lui Ilinca mergem la degustare. Vinuri foarte bune, prezentarea acestora cam scurtă, mâncarea așa și-așa, locul însă deosebit… Apoi program de seară, din păcate nu prea mai avem curent.

27.10.22, joi. A fost liniște și răcoare. Curentul e puțintel, trebuie sa dau drumul la motor. Plecăm la 12.00, o luam spre Campingul Mithimna unde ajungem la 14.30. Suntem doar noi și niște bicicliști din Franța. 20 € pe noapte. Azi mâncăm pește. Iau o salată și un ouzo de la bar.

28.10.22, vineri. Mic dejun, activități, plimbare, somn, iar activități. Pe plajă. Bate vântul dar totuși nu plouă. Avem un apus fain și roșiatic.

29.10.22, sâmbătă. La 13.10 părăsim locul. Venim la Pneumatikakis Winery, iau doar niște vinuri că locurile nu te prea îndeamnă la popas și plecăm la Dourakis Winery. Ajungem la 15.00, e cam rece, luăm felul de degustare cu 8 vinuri. Aici par mai pregătiți. La 17.45 plecăm spre un alt loc de înnoptare, un pic mai jos, lângă drum. Este un pod fain arcuit din piatră, sună mașinile dar no, este și o bisericuță. Avem parte de o noapte liniștită. Afară coboară temperatura la 14° Celsius.

30.10.23, duminică. S-a dat ceasul înapoi dar pe la șapte a.m. a căzut frigiderul așa că ies să resetez curentul. La 13.00 plecăm mai spre mare. La 13.40 suntem instalați în Giorgiopouli lângă portul pescăresc. Ieșim la locul de joacă.

31.10.22, luni. Mic dejun, ne jucăm pe afară cu copii. Mergem până la bisericuță. La 12.50 plecăm din Giorgiopoli. La 14.30 suntem la Camping Elizabeth. Ieșim până la plajă. Azi am făcut 32 de km.

01.11.22, marți. La 11.45 pornim spre Heraklion. Ajungem la 13.30. La 14.40 suntem în fața Muzeului de științe naturale, din păcate astăzi închide la 15.00 și nu ne mai lasă înăuntru… Gabriel se supără. La 19.30 o luăm către feribot. Avem o cabină fără geam, televizor și cu prosoape mititele. Astăzi am parcurs 75 de km.

02.11.22, miercuri. La 06.30 ajungem în Pireu. La 14.00 suntem în Kala Nera. Copiii se joacă pe nisip. Intră puțin cu piciorușele în apă. La un moment dat se dezechilibrează și cad  pur și simplu în apă. Așa că mă schimb în slip. Și facem toți baie. Seara mergem la taverna Pagasitikos. Eu mănânc un sea bream excelent. Îl însoțesc cu un Moschofilero. Este cea mai tare zi să încheiem călătoria noastră în Grecia. Afară pe cer, este o jumate de lună doar. E atât de frumos și este doar 08.30 pm. Astăzi am făcut 309 km.

03.11.22, joi. La 07.00 pornim din loc. La 15.40 ora Macedoniei de Nord suntem la Sopot Winery. Stăm afară. Copiii se distrează la locul de joacă. Apoi se face răcoare și intrăm înăuntru. Degustăm niște vinuri macedonene și mâncăm paste iar eu un fel de tochitură locală, absolut delicioasă. 184 de lei ne costă totul. Astăzi am făcut 388 de km.

04.11.22, vineri. Mă trezesc la 05.50 dupa ora macedoneană. La 06.20 pornim la drum. La 17.45 ajungem la Timișoara mall. La vamă era să avem probleme cu Dey. Vai vai! Azi am făcut 532 de km.

05.11.23, sâmbătă. La 06.35 părăsim Timișoara. E 14.00 când intrăm în curte. Azi am făcut 361 de km.

Am făcut în total 4312km, cu o viteză medie de 44,9 km/h și un consum mediu de 11,3 l/100 km.

2022 toamna – Creta Reloaded
Etichetat pe:                                                                                                                                                                                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *