În 8-9-10 iulie 2022 s-a ținut la Sibiu, în Muzeul Astra, Vinfest ediția a V-a.
Am plecat vineri după 2 p.m. cu Andi către Sibiu și spre seară ne-am instalat într-un loc plat foarte aproape de muzeu. Și apoi ne-am dus să vedem ce-i cu festivalul. Ne-am întâlnit cu prieteni, am povestit una alta, copii s-au distrat pe lângă noi, s-au jucat cu alți copii, am degustat și câteva vinuri, i-am ascultat și pe Zdob și Zdub. A fost multă lume!
Sâmbătă a fost o vreme splendidă. Ne-am plimbat pe aleile muzeului cu bicicletele, Ilinca a fost zglobie pe lângă noi, Gabriel a participat la o căutare de comori și la un atelier creativ iar seara am mai stat la o poveste și-un vin. Apoi s-a pornit o ploaie zdravănă!
Duminică, după micul dejun savurat în Andi, am ieșit iarăși la plimbare cu bicicletele pe aleile muzeului. După prânz am plecat în centrul Sibiului să revedem locurile iar apoi am luat-o spre casă.
A fost un sfârșit de săptămână deosebit de agreabil.