27 septembrie, luni. Am plecat la ora prânzului de la Domaine du Cheval Blanc plini de optimism și încărcați de energie. Pe drum aceasta s-a mai risipit, cerul s-a acoperit de nori și cu cât ne apropiam de munte, de Pirinei, temperatura scădea. Apoi a început să plouă mocănește. Adriana mă întreba: unde mergem? Surpriză, i-am zis… Am descoperit la un moment dat, căutând locuri faine de campare, că suntem aproape de cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume și că nu trebuia să facem decât un mic ocol. Așa că într-acolo am luat-o…

După câteva mici opriri am ajuns la cinci p.m. în Lourdes și am căutat la început un loc unde am putea rămâne peste noapte, mai în centru. Din păcate toate locurile de pe park4night fie erau prea strâmte, fie nu ne-au plăcut iar cel care părea aerisit și mare era închis. În disperare de cauză întrucât Ilinca deja scâncea, se făcuse târziu, ne era foame, ploua deja mult mai tare, ne-am îndreptat către campingul pe care îl identificasem înainte și care era departe de oraș dar relativ aproape de catedrală. Așa că la șase seara suntem cazați în Camping Du Loup în Lourdes, cu 21 de euro, pe o vreme în care nu îți vine să faci nimic decât să te ascunzi sub plapumă.

La recepție ne-au spus că slujbe se țin în catedrală în fiecare zi dimineața și în fiecare seară la nouă. Procesiunea lumânărilor. Așa că după ce am mâncat și am pus la somn copiii, am luat-o pe jos, eu doar, fără umbrelă, nu știu ce a fost în capul meu… După ce am ieșit din camping, am ajuns la o intersecție, un drum era la stânga, în jos, pe unde venisem și altul în sus, pe lângă pădure. M-am gândit. De ce naiba nu am luat o hartă! De ce nu am întrebat unde-i intrarea către biserică ! După o scurtă analiză, am luat-o pe cel din vale, era mai lat, părea principal, pe acolo venisem cu autorulota. Ajung la o poartă. Închisă. Ajung la alta. Închisă și aia. Un gard mare, o poartă de fier cu interfon. Scrie acolo că se intră prin partea de sus. Adică să merg înapoi, cu totul vreo trei kilometri. Băga-mi-aș! Mă uit dacă sunt camere și dacă aș putea să sar gardul. În față e un parc uriaș și în partea cealaltă se vede catedrala și o grămadă de lumini. Unde-s luminile aveam să aflu mai încolo, e grota. Grota Massabielle unde Bernadette Soubirous a fost martoră la cele 18 apariţii ale Fecioarei în 1858. În timp ce cuget ce mi s-ar întâmpla dacă aș escalada gardul, la ușa metalică apare o mogâldeață. Cred că ne speriem unul de altul pentru că ea tresare și eu la fel. Întreb cât pot de prietenos cum aș putea să fac să intru. La care ea, îmi dau seama că este o femeie, îmi spune că iese din schimb și că mă va lăsa să trec. Discută la interfon sau telefon, nu am văzut prea bine, ea se prezintă, aud o voce și apoi ușa se deschide, îmi face loc, mulțumesc recunoscător și ne pierdem în ploaie unul pe lângă celălalt.

Am traversat parcul acela uriaș, nu știu, în zece minute sau douăzeci, era întuneric cu luminițe de colo colo, mergeam țintă către partea cea mai luminată. Când am ajuns acolo m-am dumirit… e La Grotte. Am stat clipe bune privind oamenii, statuia, stânca apoi m-am dus înspre catedrală unde auzeam murmure. Slujba începuse, era în mai multe limbi. Oamenii erau transfigurați și nu știu cum, liniștiți.

Când s-a sfârșit totul m-am plimbat puțin pe scări, în sus și-n jos. Ploua încă mărunt. Am ieșit pe strada din sus. Pe lângă pădure. Doar eu singur am luat-o către dreapta, către camping. Toți ceilalți oameni mergeau în partea cealaltă. Eram singur pe drum. Îmi auzeam pașii și picurii de ploaie cum se prăbușesc unul după altul, pe glugă, pe brațe, pe picioare. Liniștea aia pe care am simțit-o pe lângă mine, în mine în seara aceea, în noaptea aceea este de nedescris. De nepovestit. Magică. Am plecat singur și m-am întors singur. Dar la întoarcere nu m-am simțit astfel. Eram cumva îmbogățit. Altfel. Altul. A fost deosebit. Dar descrierea este săracă…

28 septembrie, marți. Facem cum facem și tot la prânz părăsim locurile. Campingul. Dar le spun alor mei că nu putem pleca din Lourdes fără să vadă și ei ziua, frumusețile pe care eu le-am văzut noaptea.

Ziua arată altfel. Și totuși la plecare sunt convins că asta este cea mai frumoasă catedrală pe care am văzut-o vreodată! Notre Dame de Lourdes.

Călătoria spre Soare-Apune, 2021 – Franța 1, Lourdes
Etichetat pe:                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *