27 martie 2018, marți, ziua 21
Am plecat din Monemvasia, înainte de prânz, cu mare regret… Am simțit multă liniște aici.
Și apoi aveam să urcăm și să coborâm pustii și înfricoșătoare serpentine și să mergem printre unele din cele mai sălbatice chei văzute vreodată, nefirești… în unele locuri ni s-a părut că depășesc prin spectaculozitate drumul trolilor și în toată traversarea lor nu am întâlnit decât câțiva călători.
Când am ajuns în Leonidio, oraș și fost municipiu în Arcadia, Peloponez, la malul mării ne-am oprit. Cu o populație de 3.826 persoane astăzi, se ridică dintr-un peisaj spectaculos, legat de două dealuri abrupte, care înconjoară orașul dinspre nord și sud. Râul Dafnon trece prin oraș, iar malurile sale sunt legate de trei poduri, din păcate când am trecut noi era secat iar un localnic ne-a explicat, când l-am întrebat unde este apa, că asta este datorită schimbărilor climatice. Orașul este capitala regiunii Tsakonia, remarcabilă pentru particularitățile sale culturale și lingvistice.
Am poposit în campingul Semeli, Gabriel nu se simțea bine, ni s-a confirmat a doua zi că are amigdalită pustacee. Devenise apatic, somnolent și dezinteresat. Noi am stat de fapt mai aproape de Plaka care este portul pitoresc al orașului Leonidio, situat la 4 km de acesta. Portul are o serie de taverne și baruri de-a lungul mării și în fiecare august găzduiește ” Festivalul de vinete Tsakonian „, atrăgând bucătari renumiți din toată Europa. Seara ne-am plimbat prin port.
28 martie 2018, miercuri, ziua 22
Am rămas la Semeli iar după micul dejun am plecat cu un taxi la pediatru. Doctorul era un personaj simpatic dar care probabil depășise vârsta de pensionare și rămăsese în post că doar cine sărăcia să vină în fundătura asta… Nu știa decât greacă și un pic de germană și două-trei cuvinte în engleză. Ne-am înțeles minunat. Prin semne combinat cu un fel de esperanto searbăd dar consultul a fost unul ca la carte.
29 martie 2018, joi, ziua 23
Am plecat către Nafplio înainte de prânz în același stil deja împământenit, oricum nu aveam de făcut decât vreo 80 de kilometri. După ce ne-am instalat lângă port am ieșit la plimbare. Orășelul ni s-a părut fabulos, cetatea Palamidi cocoțată în vârful unui deal abrupt, Bourtzi aruncată în apă și cealaltă cetate mai aproape de orașul vechi, străduțele colorate, oamenii prietenoși… Este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe grecești și cred că pe bună dreptate.
Din păcate Gabriel seara a făcut din nou temperatură iar noaptea lui a fost agitată…
30 martie 2018, vineri, ziua 24
Astăzi am urcat cele 999 de trepte către Palamidi…
la fiecare popas gâfâit în timp ce urcam mi se părea că Nafplio arată minunat și cu cât urcam mai sus cu atât mi se părea și mai minunat, probabil starea mea congestionată și cu ochii ieșiți din orbite îmi dădea perspective noi cu fiecare treaptă cucerită. În vârf, am conchis că Nafplio este cel mai frumos oraș din Grecia și că m-aș putea muta aici.
Apoi am dat un ocol peninsulei…
Ne-am dus cu Gabriel la spitalul din Nafplio pe la 15.00… am intrat pe o ușă, aveam să aflăm mai târziu că era spatele clădirii. Nici țipenie de om, ușile cabinetelor închise, la Pediatrie de asemenea închis, nu se auzea nici un zgomot de nicăieri, am mers pe culoare, la stânga apoi la dreapta, apoi iar la dreapta, la un moment dat am ajuns aproape de intrarea din față și două doamne discutau acolo, când ne-au văzut au făcut ochii mari și una ne-a întrebat pe cine căutăm, un doctor am zis, pentru cine, pentru copil, e bolnav? (auzi întrebare!), da, e bolnav, are febră?, da, are febră, spitalul este închis… (noa frate!… e zi scurtă, vineri), trebuie să mergeți la Argos, 12 km…
Seara pe la 21.00 am plecat la Argos, la spital… Doctorul de acolo a zis că îi trebuie analiza de urină, așa că am dormit în fața spitalului… Câți pot face asta?! Să doarmă în casa lor în fața spitalului? Pe la 03.00 dimineața am dus proba de urină la laboratorul spitalului.
31 martie 2018, sâmbătă, ziua 25
Pe la 09.30 a apărut doctorul, analiza de urină a ieșit ok, a zis… să continuăm tratamentul și să stăm în apropierea unui spital în următoarele 48 de ore. Am luat-o către Epidavros.
La prânz ne plimbam prin vechiul teatru antic de piatră.
Vara se țin spectacole și acum. Se zice că are o acustică deosebită și că clinchetul unei monede scăpată în mijlocul scenei se aude de oriunde, de pe oricare scaun. Apoi ne-am dus lângă orașul vechi, la campingul Nicolas I și fiindcă eram doar noi și încă o familie de greci deja instalați, am ales o poziție în primul rând, lângă mare.
După masă mergem în orășel. Urcăm un drum cu portocali înfloriți și alții, plini de portocale…
Mergem și pe chei. Câteva bărci pescărești viu colorate, un ketch obosit cu două catarge și pe care cred, locuia cineva și o barcă cu motor. În apropiere erau și două autorulote, o familie de englezi simpatici și una cu număr de Grecia în care, la geam se vedeau două femei în vârstă care jucau cărți. În rest liniște, 2-3 turiști, câțiva chelneri în fața celor 3-4 taverne, zâmbitori și care ne pofteau amabili să luăm loc la o masă…
1 aprilie 2018, duminică, ziua 26
Am rămas pe poziție în camping. Vremea este mult prea frumoasă și oricum nu ne grăbim nicăieri. Am ieșit după prânz până în orășel dar vântul a fost ușor neprietenos și Gabriel a vrut în brațe așa că ne-am întors repede la casa noastră.
Luna a apărut parcă mai devreme cu o oră deși asta mi se pare neverosimil. Am stat afară, uitându-mă cum se întinde peste apă.
2 aprilie 2018, luni, ziua 27
Astăzi, dimineața a început cu soare și vânt. Plecăm pe la 12.15 către Corintul Vechi. Trecem istmul Corint de data asta pe deasupra.
Apoi vizitez doar eu, în ritm alert, vechea cetate a Corintului, asta pentru că am prins ultimele minute înainte de a se închide. Apoi ne cazăm într-un Camperstop în orășel cu 10 euro. Proprietarul și familia lui locuiesc aici, au și câteva produse de vânzare. Povestesc puțin cu moșu’, îmi spune că a fost prin România, că i-a plăcut. După ce îmi dă să gust, vin făcut de el, cumpăr doi litri de vin de casă, asta în semn de amabilitate. Seara ieșim să ne plimbăm puțin pe străduțe. E calm și frumos. Gabriel însă e neobosit. Zidurile vechii cetăți veghează de deasupra.
3 aprilie 2018, marți, ziua 28
Este o căsuță pentru copii în camperstop de care Gabriel este foarte atras, stă înăuntru și închide și deschide ferestrele, intră și iese din ea, vesel. La 12.45 încă îi fac igiena lui Andi. Facem cumpărături la Lidl și apoi o luăm către Loutraki. Nu avem mulți kilometri de făcut, doar vreo treizeci.
Mergem sus la far și apoi la Templul lui Hera.
Apoi la istmul care leagă lacul de mare.
Partea feminină a familiei face baie.
După zâmbetul înghețat cred că apa este rece. Foarte rece pentru mine. Nu cred că are 15 grade Celsius. Eu și Gabriel privim cu admirație. Apoi după ce soarele zvântă trupul zgribulit, ne oprim la un restaurant pe partea cealaltă a lacului. Localul are și câteva mese și scaune la malul apei, în nisip. Înnoptăm în apropiere. L-am întrebat pe chelner înainte dacă are vreo problemă cu asta. A zis zâmbind că nu.
4 aprilie 2018, miercuri, ziua 29
Mă trezesc la 07.14 deși am pus ceasul la 06.40. Este o liniște desăvârșită. Nici o unduire, și apa tace…
La 07.40 o luăm către Atena. Mă încurc de vreo două ori pe autostradă și intru în Atena luând-o înspre est. După căteva răsuciri nimeresc direcția spre Volos. Renunțăm la Evia. Ne oprim la Livanates, o localitate micuță dar pentru că erau niște ciudați pe acolo, care intrau și ieșeau dintr-o mașină, probabil cerșetori, o luăm la sănătoasa și ne oprim la următorul loc, Arkitsa. De aici pleacă ferry către Evia, la Edipsos sau Loutra Aidhipsou, unde cică sunt ceva băi termale, cu 4 euro/mp pentru autorulote cost de traversare. Suntem la malul mării, ne plimbăm, bem câte un frappe, admirăm apusul.
5 aprilie 2018, joi, ziua 30
Ne trezim pe la 08.30. Ne plimbăm, bem o cafea bună și la 11.45 pornim către… undeva cât mai aproape de Volos. De mâine de la prânz avem rezervare la Campingul Sikia, așa că trebuie să ne apropiem doar. Prima încercare de popas este la Nea Anchialos dar nu ne place, este murdar și trist. O luăm către Volos ghidați de park4night spre marină și după niște manevre de mare meseriaș pe străduțe cu sens unic și strâmte, cred că am trecut sub un centimetru distanță de mașinile parcate pe stânga și dreapta pe vreo două străzi, am izbândit găsind un loc bun pe malul apei, în marină. Ieșim la plimbare prin oraș și apoi spre noapte, după ce Gabriel e gata cu băița, merg doar eu la biserica din apropiere. E plin de oameni îmbrăcați frumos și e o viermuială potolită și plină de respect. Clopotele bat din când în când. E Joia Mare.