17 martie 2018, sâmbătă, ziua 11
Plecăm pe la 11.29 din Campingul Aginara Beach prin Pyrgos către Olympia cu gândul să vedem locurile primelor olimpiade. Oraș important în Grecia antică, Olympia este cunoscută și pentru statuia imensă a lui Zeus, statuie făcut din fildeș și aur, una dintre cele șapte Minuni ale lumii, făcută de Phidias (dar care astăzi nu mai există…). Am vizitat situl arheologic pe o vreme înnorată alături de… spre surprinderea noastră, mulți alți turiști.
La 14.45 plecăm din Olympia. Prognoza meteo nu era prea bună pentru astăzi, după masă vântul se întețea, apoi eram preveniți că ar putea urma furtună, fulgere și ploi… am decis să o luăm totuși către sud, spre Methoni, unde să vizităm cetatea și apoi să înnoptăm la Koroni, unde văzusem un camping pe aplicația Camping Card ACSI. Eh! N-a fost să fie așa. Pe drum vântul atât de tare s-a zburlit și atât de tare ne legănam pe șosea încât la un moment dat am cedat și am început să căutăm un loc de popas. Acesta s-a nimerit să fie: Kalo Nero! La 16.00, eram cazați cu fața spre mare, lângă un restaurant, în spatele (sau în fața!) unui cimitir. Am mâncat apoi un platou excelent de pește pentru doi, chelnerul a fost deosebit de amabil, și chiar dacă vântul scutura aprig peretele transparent, de plastic al terasei resturantului unde ne așezaserăm noi, focul din cămin (căci avea un cămin și lemnele trosneau într-însul) încălzea atmosfera.
Ne-am plimbat după masă și lucrurile nu păreau atât de grave… Am alergat cu cățelul, cu Gabriel, aproape de malul mării în sus și în jos vreo jumătate de oră, apoi a venit ploaia și am fugit cu toți în Andi. Pe la 01.00 noaptea m-am trezit însă zgâlțâit intens. Nu am mai putut dormi până la patru dimineața când vântul s-a ostoit. Am fost tentat de câteva ori să mă îmbrac și să plecăm de acolo undeva într-un loc mai ferit. M-am temut că vântul ne va răsturna.
18 martie 2018, duminică, ziua 12
Deși a plouat de dimineață și cerul a fost închis, așa cum s-a prevestit de meteorologi, aproape de prânz cerul s-a deschis și a dat soarele. Când am ajuns la Methoni era un soare întins peste toate. Am vizitat cetatea cu Gabriel în spate, încălziți și înviorați de vremea bună. Cetatea este una dintre cele mai mari de la Marea Mediterană. Castelul venețian – cetate din secolul al XIV-lea Methoni a fost centrul de luptă și ultimul avanpost din aceste părți al europenilor în luptele împotriva turcilor. Astăzi sunt doar ruine. Unii cred că Miguel de Cervantes ar fi fost prizonierul turcilor, în turnul octogonal- Bourtzi, construit pe o mică insulă lângă castel. In marea din apropiere se află unul dintre cele mai adânci locuri din Mediterană, 5200 m.
Apoi am trecut, după 27 de km în partea cealaltă a peninsulei messeniene, la Koroni. Câțiva surferi dezamăgiți stăteau pe apă, la intrarea în oraș, așteptând un vânt mai bun. În gândul meu, mă rugam pentru o absență totală a vântului. Fiecare cu interesul lui! Ne-a întâmpinat o doamnă în vârstă la intrarea în camping, amabilă și amuzată, nu știu de ce, mi-a arătat locurile și după ce ne-am instalat și ne-am hrănit copilul am luat-o la pas să vizităm Koroni.
Koroni este un minunat port venețian cu o cetate cu străduțe înguste, multe prea strâmte pentru autoturisme și care urcă în zig-zag pe deal prin spatele portului. Cetatea are mai multe biserici și o mănăstire în care încă mai trăiesc câteva călugărițe. Ca și Methoni, au o lungă istorie de invazie și ocupație a turcilor, venețienilor și Sfântului Imperiu Roman.
Oricum pentru noi, tobogan și prea devreme înserare… astea au fost cuvintele cheie ale sfârșitului de zi.
19 martie 2018, luni, ziua 13
Am mai rămas o zi în Campingul Koroni întrucât se anunța iar furtună după prânz și decât să fim cine știe pe unde, sub urgia ploii și a vântului am conchis că este mai sigură șederea aici. Ne-am dus să vizităm cetatea și am avut parte de soare și vânt molcom. Abia după masă târziu a început să plouă. A fost fain…
20 martie 2018, marți, ziua 14
Am plecat pe la 12.02 din camping după ce am cumpărat și 5 litri de ulei de măsline. Cu 7 euro/l și 2 euro badoaga. Scumpă badoaga aia… Am ajuns în Kalamata după 14.00. Ață în marină, mi-era un dor teribil de bărci. Cu 12,40 euro pe noapte ne-am cazat lângă un belgian, el pe apă, noi pe uscat. Apoi ne-am dus să vizităm orașul și să căutăm măslinele cele adevărate, de Kalamata. Ne-am plimbat o vreme, măsline nu am găsit, și copilul nu l-am obosit dar noi am devenit niște părinți frânți de oboseală…
Kalamata este al doilea cel mai mare oraș din Peloponez. Este capitala și portul prefecturii Messinia. Aici a apărut dansul Kalamatianos, menționat de Homer în Iliada. E la 238 kilometri de Atena și 750 de Salonic.
21 martie 2018, miercuri, ziua 15
Probabil dacă nu mă mobilizez să plecăm foarte devreme dintr-un loc, următoarea oră de plecare este, nu poate fi decât în jurul prânzului… Astăzi este o zi frumoasă. Caldă, sunt 21 grade Celsius și mi se pare extraordinar. În România ninge, incredibil, în ziua solstițiului. O luăm către sud, pe GPS am notat coordonatele pentru Gerolimenas, o localitate în marginea unui golfuleț. De fapt vroiam să ajungem la Vathia, o localitate cu circa doișpe kilometri mai departe remarcabilă datorită caselor turn, numeroase, în care pe vremuri în caz de conflict sau diferende, cică… familiile locale se puteau baricada și să se pregătească de luptă. Surprinzător a fost că toată această localitate este părăsită sau cel puțin noi nu am văzut nici țipenie de om, majoritatea caselor sunt în ruină sau chiar în prag de prăbușire, iar timpul părea încremenit acolo, atârnat pe una dintre ele, casele alea turn…
22 martie 2018, joi, ziua 16
După o noapte furtunoasă cu un vânt deșucheat care bătea în rafale și care uneori părea mai mai să ne răstoarne, când am ieșit dimineața să mă pregătesc pentru momentul ieșirii cu cățelul, am fost înconjurat de doi câini vagabonzi care așteptau ceva, flămânzi, hulpavi, lihniți, dornici de apucat ceva… m-am gândit eu, și după ce i-am văzut scărpinându-se cu sete mi-a trecut prin cap că aștia abia așteaptă să îl prindă pe Dey în apropiere ca să îl umple de bale și purici… drept pentru care am decis să ne luăm tălpășița undeva spre un loc mai primitor. Și undeva, la vreo 15 km depărtare ne-am oprit într-un loc ferit să îl liniștesc pe Dey și apoi să luăm micul dejun. Apoi am plecat mai departe către Gytheio, pe partea celalaltă a peninsulei Mani. De fapt la Mani Beach, un camping lângă oraș unde am și ajuns nu mult după prânz. Mai erau cîteva campere și vanuri, nemți și austrieci. Ofcors.
Ne-am plimbat pe o plajă întinsă. Păcat doar că sub un cer alburiu, marea nu era albastră ci un gri verzui. Dey s-a zbenguit pentru prima dată în apropierea mării, în nisip speriindu-se de valurile care veneau unul după altul spre el.
23 martie 2018, vineri, ziua 17
Vremea a fost în hopuri, soare, ploaie, soare ploaie… Pe la prânz am fugit totuși până la Gytheio, un orășel frumușel, cică portul Spartei, ne-am plimbat pe străduțe, am stat să degustăm o cafea grecească la o terasă pe o ploaie din senin cu soare și curcubeu. Apoi am vizitat o mică peninsulă pe care era farul orașului. Și acolo ar fi fost niște locuri faine de înnoptat.
Seara am avut cină romantică cu rizzoto și Cuvee Charlotte și lumânare… E frumos să călătorești așa fără grabă și griji, fericit până în măduva oaselor. Doamne, de cât de puține lucruri materiale avem nevoie de fapt și cu cât de puțin putem trăi, supraviețui… tot ceea ce ne împlinește de fapt sunt altele, nepalpabile la prima vedere… siguranță, liniște, calm, zâmbet, bucurie…
24 martie 2018, sâmbătă, ziua 18
Astăzi a fost mohorât și mult mai urât decât ieri, a plouat, s-a oprit, a plouat… la un moment dat, după masa, eram efectiv în bălți. Nu am făcut nimic, am stat în Andi, ne-am jucat, am cântat, program de vreme rea iar seara m-am uitat cu Gabriel la Pisicile Aristocrate, desene animate de Walt Disney. A fost captivat. Deciseserăm că rămânem mai bine în camping, conectați la net și electricitate decât să plecăm la Monemvasia unde prognoza ne arăta vânt și ploaie.
25 martie 2018, duminică, ziua 19
Am plecat după 12 de la Mani Beach iar pe la 13.50 eram deja la Monemvasia. 71 de km am făcut doar, pe un drum așa și-așa. Ne-am instalat după podul către cetate, am hrănit cele două suflețele și apoi am luat-o la deal, eu cu Gabriel în spate. Am urcat până în vârful stâncii la orașul de sus. Amețitoare priveliște! Mi-ar fi plăcut să fie senin și marea albastră dar ne-am propus să mai rămânem o zi tocmai pentru că prognoza arăta vreme bună pentru mâine.
Monemvasia este o insulă stâncoasă asemănătoare Gibraltar-ului și este legată de uscat printr-un mic dig rutier. Insula are în jur de 300 de metri lățime și un kilometru lungime și are un platou situat la circa 100 de metri deasupra nivelului mării. În partea sudică a acestui platou, ascuns privirilor de pe țărm, se află un mic orășel, ce combină detalii bizantine, otomane și venețiene. Insula a fost separată de țărm în urma unui cutremur care a avut loc în anul 375. Numele Monemvasia provine din două cuvinte grecești: mone și emvasia, care înseamnă ”o singură intrare” și se referă la faptul că există o singură cale de acces. În perioada de declin a Imperiului Bizantin, Monemvasia a devenit unul dintre marile centre comerciale ale lumii bizantine și un port important, cu o populație de 40.000 de locuitori. În secolul al XVIII-lea, Monemvasia a intrat într-o perioadă de declin, dar a fost redescoperit de turiști la începutul anilor ’70.
Am mâncat la o tavernă apoi la coborâre, în orașul de jos, în cetate, o salată grecească, bouiurdi, tzatziki și calamari și am băut o jumătate de carafă de vin roze. Excelent!
La coborâre contrar așteptărilor vântul s-a întețit și ne-am schimbat locul pe partea cealaltă a podului.
26 martie 2018, luni, ziua 20
De astăzi a început vremea bună, chiar dacă în depărtare nu se distingea orizontul, și părea totul cețos, soarele era oblu pe cer, era senin și cel mai important, era cald. Ne-am dus din nou în cetate, de data asta de-a lungul zidurilor de către mare, și am trecut pe sub poarta deschisă în zidurile de nord, până către far… apoi ne-am întors printre maci și margarete, flămânzi, pierzându-ne printre străduțe, urcând, coborând iar urcând iar coborând, singuri, până cumva, nu știu cum, am ajuns iar la restaurantul de cu o zi înainte, unde ne-am oprit acum osteniți, să mâncăm ceva. Și cred că întâmplător și absolut delicios, am avut prilejul să mănânc cel mai bun și gustos, lamb chops…
Ne-am mai plimbat la întoarcere și prin orășelul de lângă Monemvasia, iar apoi seara eu am urcat din nou, singur, să văd orășelul ascuns cum arată și la luminile nopții. Mirific! A fost altceva… Nu pot descrie. Am căutat pe net și fiecare din cei care au fost au văzut altceva. Cred că insula asta misterioasă, pierdută de lume, este un loc pe care trebuie să îl vezi o dată în viață. Când ajungi în fața ei și apoi sus, la intrarea în orășelul ascuns îți dai seama că ai nimerit undeva diferit, nu sunt astfel de locuri pe pământ, e unic, e deosebit și eu nu am putut compara cu nimic altceva… nu știu cum este celălalt gibraltar, cel adevărat, încă nu l-am văzut și dacă merită să faci o astfel de comparație… aici este monemvasia. Mo-nem-va-sia! Altceva…