20 octombrie, miercuri. Am părăsit Fátima la 11.30 cu o ușoară strângere de inimă. Ca de cele mai multe ori, am avut cumva o senzație viscerală de rău, că trebuie să nu plecăm încă, că mai putem sta, că trebuie să mai vedem locuri, că pierdem plecând…

Am luat-o spre Lisabona. În 2015 ne-am petrecut concediul în Portugalia și am rămas cu o impresie foarte frumoasă despre țara asta. Am stat în Lisabona o săptămână cutreierând orașul în lung și-n lat fără să epuizăm frumusețile lusitane. Acum, având direcția sud, sperând să prindem vremuri calde, în Faro sau altundeva, aveam de făcut o singură escală în capitala portugheză, scurtă dar foarte importantă, în Belém. Și asta pentru ca să mai gustăm o dată acele delicioase pastéis de nata. Micuțele tarte umplute cu cremă de ou, vanilie și scorțișoară, sunt probabil cele mai faimoase prăjituri din Portugalia și am rămas cu o amintirie vie a gustului lor. Ulterior am mai cumpărat pasteis dar niciunele nu au semănat cu cele de aici. Acestea servite în patiseria din cartierul Belém din Lisabona, sunt  unice, pentru că aici a fost oferit pentru prima dată acest desert în 1837, după o rețetă secretă moștenită de la călugării Mânăstirii Dos Jeronimos din vecinătate. Și zilnic este coadă în fața patiseriei, majoritatea turiștilor dorind să guste aceste minitarte și să își facă poze acolo. Patiseria este așadar un important obiectiv turistic.

La 14.00 suntem într-o parcare la 500 de metri de țintă. Am găsit-o pe park4night, e aproape de râul Tejo și mai sunt și alte autorulote acolo. Comentariile de pe aplicație ne-au avertizat că în parcare sunt „gorillas” care te ghidează, te îndrumă și îți cer bani pentru parcare deși aceasta e gratuită. Și că nu e indicat să nu le plătești dacă nu rămâne nimeni în mașină. M-am dus și eu în locul în care m-a ghidat unul din indivizii de acolo, erau vreo patru. Când am coborât să văd despre ce e vorba, mi-a cerut cinci euro. I-am zis în românește că nu stau decât puțin, să cumpărăm ceva din apropiere și că îi dau doar un euro. A zis că e în regulă.

A plecat doar Adriana și Gabriel la cumpărături, eu și Ilinca am rămas în Andi. Nu am putut scăpa nicicum de un sentiment neplăcut de nesiguranță. Asta până am plecat.

La 16.30 trecem râul Tejo spre un loc mai liniștitor.

Călătoria spre Soare-Apune, 2021 – Portugalia, Pastéis de Belém
Etichetat pe:            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.