22 noiembrie, luni. La 10.30 părăsim campingul Les Marronniers. Vrem să ajungem în Eguisheim. Am rămas de acum doi ani cu amintiri foarte plăcute și ne stă capul tot la tarta aia flambată alsaciană.
Data trecută am stat într-un camping puțin mai departe de centru satului, unde am avut reducere cu cardul ACSI dar locul era destul de mititel. În schimb campingul era bine întreținut și personalul foarte amabil. Acum însă am găsit ceva trecut la fermă pe park4night, un viticultor care te primește în curtea lui. Sperăm să prindem loc. E totuși noiembrie!
Ajungem la 16.00. Avem noroc. Avem și loc, e și gratuit, cu tot cu electricitate. Mai este o singură autorulotă de francezi. Suntem și aproape de buricul târgului. Merg în micul magazin al proprietarilor. Gazda, o doamnă simpatică, un pic corpolentă, roșie în obraji, îmi prezintă vinurile, îmi și dă să gust din câteva. Cumpăr un Gewurztraminer și un Pinot Noir, singurul vin roșu pe care îl au. Pierre de Vigne e numele sub care vând vinurile. Sunt delicioase.
Seara ieșim la plimbare. Întreg satul este deja împodobit pentru Crăciun și aproape fiecare casă merită o oprire și o poză. Farmecul satului este dat de străzile circulare, pavate cu piatră.
Intrăm într-o patiserie viu colorată și plină de arome dulci după ce ne-am zgâit la vitrină admirând celebrele macarons. Am mai mâncat și în alte părți dar ca cele franțuzeși nu sunt nici unele. Iar astea din Eguisheim ți se topesc în gură. La propriu. Am găsit și rețeta lor și am pus-o aici, vom încerca și noi o dată și promitem să consemnăm rezultatul.
Apoi savurăm o tartă flambată la același restaurant de familie unde am fost și acum doi ani. De fapt două. Yammmii! Tarta flambată seamănă puțin cu pizza dar nu este pizza, e altceva, diferit și bun. Am găsit aici rețeta. Diferența o dă brânza franțuzească și smântâna grasă plus crusta foarte subțire de aluat dospit.
23 noiembrie, marți. Ieșim la prânz să vedem satul în plin soare. E chiar cald. Este unul dintre cele mai faine sate alsaciene.
La întoarcere gazdele sunt în plin proces de îmbuteliere a vinului spumant. Au închiriat un utilaj și e toată familia în curte. Fiecare are rolul lui și se mișcă ca furnicuțele pe lângă el. Soarele nu mai bate pe partea unde lucrează ei și e destul de frig. Le ducem niște ceai cald făcut de noi în Andi.
Seara mergem la un alt restaurant, mai micuț, aflat cumva în demisol dar foarte cochet. Luăm trei tarte flambate numai bine făcute. Excelent!
24 noiembrie, miercuri. Plecăm la 11.00 cu mare părere de rău după ce ne luăm rămas bun de la gazde. O luăm spre Colmar.