Sâmbătă, 3 octombrie. Ajungem cu feribotul în Creta. După aproape douăsprezece ore din Pireu până în Chania, la 09.15. Cu toate manevrele de acostare și ieșire a mașinilor într-un mod disciplinat din burta monstrului, călcăm pe pământul cretan abia la 09.45. Și rămânem imediat acolo, în parcarea de acces pe feribot, pentru micul dejun. Ilinca este lihnită și nu are sens să facem nici măcar un metru în țipete de foame. Iar Dey este nerăbdător să ridice piciorul.
Ne cazăm în campingul Chania la ora prânzului. Este micuț, înghesuit de măslini pitici cu crengi dese care ne împiedică să facem mișcări largi printre ei, cu instalații îmbătrânite și curățenie relativă dar aproape de mare și cu piscină. Noi avem însă neapărată nevoie să intrăm în program administrativ. Trebuie să spălăm din bulendrele murdare. Oricum doar noi suntem cu camper, mai sunt două corturi printre măslini și câțiva la căsuțe.
4 octombrie, duminică. Rămânem în Campingul Chania. Trebuie să ni se usuce hainele puse pe sfoară. Mergem la baie la Eastern Beach. La 100 de metri de camping. O plajă cu nisip într-un mic golfuleț. Plină de lume pe șezlonguri și sub umbreluțe. Copii, mămici, țipete, soare, cald… Ce octombrie! Ce covid! Doar e duminică.
5 octombrie, luni. La prânz părăsim campingul și o luăm întins către Akrotiri, o peninsulă în nord-estul Chaniei. După o bucată de mers pe autostradă în direcția Heraklion, o cotim la stânga pe drumuri mai înguste. Mă opresc la un moment dat, brusc, într-o parcare, atras de ineditul locului. Dăm peste un nod de comunicare. Un hub cretan.
Ținta noastră astăzi este Stavros beach. O plajă celebră în Creta deoarece aici s-a filmat scena finală din filmul Zorba. Aici încep cei doi pe nisip mișcările nebuniei ce avea să devină dansul lui Zorba, probabil cel mai cunoscut dans din lume.
6 octombrie, marți. Mai facem o baie în apele liniștite de la Stavros și apoi ne încercăm norocul la pescuit lângă un pod. Norocul este cu fața întoarsă în altă parte. La 13.00 părăsim cu părere de rău locul. Facem o jumătate de oră până la Mânăstirea Agia Triada. Călugării de aici fac și ulei de măsline și vin și au un magazin în care și vând aceste produse.
După ce vizităm locurile sfinte și fac plinul cu apă potabilă de la mânăstire și hrănim copii o pornim către Seitan Limania. Portul Diavolului. Cunoscut astfel datorită stâncilor și curenților periculoși din zonă.
Seara ajungem în Portul Marathi. E foarte cald și… mergem pe rând după lăsarea întunericului, adulții, să facem baie în mare. Altă viață!
Miercuri, 7 octombrie. Plecăm la 13.00 din Marathi la Loutraki beach, aproape, la mai puțin de doi kilometri. După ce aruncăm o privire nu ne putem stăpâni și fugim repede la Andi să ne luăm costumele de baie.
Apoi răcoriți o pornim în sfîrșit spre Chania. În oraș. Astăzi e city-break. După ce ne învârtim pe străduțele înguste din jurul portului, ne adăpostim într-o parcare aproape de acesta. Vântul a început să bată cu putere dar noi suntem ocrotiți de zidurile vechiului port.
După ce facem o plimbare scurtă decidem, flămânzi, că totuși întâi ne ostoim foamea și pe urmă vedem ce și cum. Alegem restaurantul Apostolis în portul pescăresc. Patru stele pe Tripadvisor cu mențiuni de „excellent fish tavern”.
Joi, 8 octombrie. Toată noaptea am auzit vântul bântuind pe deasupra noastră. Și deși inițial plănuisem să rămânem două zile în Chania,
să batem centrul vechi în sus și-n jos, după micul dejun, cu vântul șuierând întruna pe lângă noi stabilim, gândindu-ne la Ilinca, că nu putem vizita ceva în condițiile astea. Așa că plecăm la campingul Mithimna aproape de Kissamos. Trebuie să ne încărcăm bateriile înainte de a sta câteva nopți de wild camping.
Vineri, 9 octombrie. Rămânem pe loc la Mithimna. Nu facem nimic semnificativ. E în continuare vânt, așa că nu baie, nu zmeu, nu plimbări. Dar seara prindem un apus sângeriu care ne transformă pe toți în piei roșii.
Sâmbătă, 10 octombrie. Trecem pe un drum spectaculos către Falassarna beach. De câteva ori am crezut că suntem prea grași sau prea lați. Traversăm cu mari emoții prin mijlocul câte unui sătuc aruncat pe-o coastă de munte. Și constatăm încă odată că nici un grec nu își dărâmă casa ca să se facă șoseaua mai largă. Dar ajungem la plajă cu bine.
Ni se pare atât de fain că ne hotărâm să mai rămânem o zi.
Duminică, 11 octombrie. Așa că astăzi suntem toată ziua la Falassarna beach. Și avem o zi plină cu baie, plimbări, somn de amiază iar baie iar plimbări…
Luni, 12 octombrie. Dimineața când ies afară, mă bate iar gândul ăla care se distrează șoptindu-mi: mai stai o zi, mai stai o zi…
Plecăm totuși la Elafonissi beach. Pe un alt drum și mai palpitant.
Apar lângă noi o pereche de englezi cu care am fost vecini și în campingul Mithimna. Și ei au un cățel. După ce ne salutăm cordial și povestim de una alta, englezul îmi spune că în noaptea asta va fi vânt puternic dinspre est. Își și întoarce mașina apoi cu fața spre est. Verific și eu prognoza și așa este.
Seara când vântul începe să se întețească, întorc și eu mașina spre est, paralel cu mașina englezului. Norocul nostru este că avem o tufă în față. Suntem zgâlțâiți ușor toată noaptea.
Obs. Odată ajunși în Creta temperaturile au crescut față de Grecia continentală. Astfel în toate aceste zile am avut circa 27-30 de grade Celsius în timpul zilei și 23-24 în timpul nopții. Una peste alta, deși început de octombrie, am dormit în toate nopțile dezveliți și cu trapele deschise.