După ce iarăși am cumpănit vreo două-trei săptămâni înainte, incapabili să decidem unde să mergem în week-end-ul ăsta, cu câteva zile înainte am decretat, eu… datorită codurilor galbene, portocalii etc. alarmante, ce vorbeau numai și numai de vreme rea și dădeau recomandări de stat în casă, că… rămânem acasă și nu plecăm nicăieri. Joi, Adriana mi-a trimis un sms scurt: chiar nu plecăm nicăieri? Așa că…
În fine… vineri, 17 mai 2019, orele 16.01 fix am plecat către Sibiu, capitala jazzului… Am ajuns seara, după ploi și furtuni evitate prin Sighișoara și Mediaș la mustață, cu puțin înainte de 21.00 în centrul Sibiului. Ne-am cazat lângă teatrul Radu Stanca și galeriile Habermann. Foarte central. În Piața Mare la jazz am prins doar piesa de biss, extraordinar de relevantă însă, Gabriel a fost fascinat, am aflat asta a doua zi când a știut să ne spună că vrea să mergem la jazz.
Pentru că ne-am plimbat până către miezul nopții prin oraș, a doua zi, sâmbătă, cu toții ne-am trezit târziu, era trecut de 10.00 când am făcut ochi… Dey era cel mai necăjit și nerăbdător, problema mare a zilei a fost însă că ne-am trezit blocați, nealegând foarte inspirați cu o seară înainte locul de parcare m-am pomenit un uriaș înconjurat de pigmei și pe care nu-i puteam ocoli fără coliziune, așa că am schimbat planurile și am hotărât că rămânem pe loc și să vizităm centrul vechi și Vino, festivalul de gastronomie urbană din Parcul Tineretului și iar jazzz-ul din Piața Mare, seara.
Duminică am părăsit locul devreme către Zoo, la 09.50 eram aproape de poarta doi bine instalați și după ce l-am plimbat pe Dey și am luat micul dejun, tacticoși aproape, în timp ce locul se aglomera de turiști grăbiți, am luat-o și noi agale cu cărucior și trotinetă pe drumul de vizitare. La Zoo am văzut așa: asta din ce a povestit Gabriel ulterior, lupi răi și lupi albi, maimuțe cu fundu’ roșu, leopard, leu, papagali, pești, șerpi, lama, urs, lebădă, ne-am dat cu hidrobicicleta pe lac, am văzut rățușcă care își spăla penele pe lac fără să ne bage în seamă, bivol alb, porc mistreț, am văzut căsuțe multe multe în ASTRA, am mâncat supică la Cârciuma din Bătrâni și alte chestii, și s-a plimbat cu troti (-neta) peste tot… A fost deosebit!