4 noiembrie, miercuri. Suntem campați în Plaka, peste apă de Spinalonga. Dimineața vîntul bate ușurel cu scurte inflexiuni de furie. Până la urmă am avut o noapte liniștită. Vremea este oricum ciudată și schimbătoare, ba e înnorat, ba iese soarele. La 11.10 ne bem tacticoși cafeaua înconjurați de agitația normală a copiilor. La 11.30 pornim spre vest, către Campingul Sissi, despre care știm că are prețuri speciale pentru sezonul de iarnă și deci că ar trebui să fie deschis. Se anunță vânturi mari pentru următoarele zile și vrem să stăm adăpostiți undeva. Nu facem mult, o oră și-un pic… Un mizilic. Când ajungem însă, ultima porțiune pe un drum îngust, poarta este închisă și nu apare nimeni după ce apăs pe sonerie. Dau telefon la toate numerele afișate pe site, la poartă, pe net și până la urmă îmi răspunde cineva, un bărbat, îmi zice că este în spital, că e bolnav, că îi pare foarte rău, că nu ne poate asigura camparea în condiții optime de aceea, dar că putem deschide poarta ca să întoarcem în curte, că are un ivăr care se deschide de dinăuntru, că speră că ne vom vedea în condiții mai bune… Întrucât gândul nostru de astăzi este că duminică vom fi pe feribotul spre Atena, caut pe park4night cel mai bun camping în care să ne adăpostim de vânturile mari ce vin în următoarele zile, anunțate în rafală și peste 70 km/oră. Surpriză! Cel mai bun, la o distanță rezonabilă, cu aprecieri bune este Campingul Koutsounari. O fi un semn! Așa că ne întoarcem… La 14.30, ne instalam, spălăm haine, facem souvlaki la cadac. Vântul începe să bată tare și în rafale puternice. De la 17.15 o plimb pe Ilinca la pieptul meu, în ham, să adoarmă. Mâncăm, spăl vase, de-astea… Parcă nu am fi plecat deloc. Marea e tot acolo…
5 noiembrie, joi. Guvernul grec anunță că de sâmbătă de la ora 06.00 AM este lockdown. Se creează agitație și rumoare în camping, nu suntem mulți, câteva mașini, câteva familii, un francez, un neamț, doi italieni, noi, o familie de irlandezi și trei de nemți. Avem discuții cu proprietăreasa campingului. Apoi între noi. Nu știm ce să facem. Trei săptămâni este anunțată blocada aceasta. Sunăm la Consulatul României din Salonic. După ton în așteptare, sunteți primii în coada de așteptare, (adică suntem ultimii??!!), apoi întrerupere, apoi ton în așteptare și sunteți ai șaptelea în coada de așteptare, apăsați tasta unu, doi, patru pentru covid, apăsăm patru, răspuns de funcționar: eu nu știu ce să vă zic sunați la servicii consulare, puteți să îmi faceți legătura, nu, mai sunați o dată, alta, nu puteți să vă întoarceți astăzi cu avionul, nu, vorbiți cu consulul, aveți numărul, sunat la consul, secretara probabil, doamnă da de ce sunați la Salonic, sunați la Atena, la ambasadă, știți unde e Creta?… ce să mai spui, că avem incompetenți și politruci de doi lei pe funcțiile externe. Întrebarea noastră era atât de simplă: Putem pleca acasă cu mașina din Creta? Răspunsul final al Ambasadei României în Grecia după apeluri și ton de așteptare și sunați după trei (PM!) că nu are cine să vă răspundă la această întrebare a fost: mai bine întrebați-i pe ei! Care ei! Pe ei. Adică pe greci. Uaii… Așa că am decis să închiriem un apartament în camping doar ca să avem mai mult spațiu de desfășurare pentru copii. Cine știe când vom putea pleca!! Ne bate gândul că poate ne prinde primăvara aici. Ancorați cumva între pământ mare și cer…
6 noiembrie, vineri. Mergem în oraș cu Andi la Lidl, să facem aprovizionare pentru termen lung. În camping la rafală vântul ne suflă de pe picioare. Gabriel se distrează de parcă e doar o joacă.
7 noiembrie, sâmbătă. Astăzi ne mutăm la apartament. În zilele următoare rutinele zilnice sunt doar ușor modificate. Descoperim că dacă plouă două zile și e înnorat nu mai avem apă caldă. Panourile solare iau pauză.
12 noiembrie, joi. Azi merg cu bicicleta la Lidl la cumparaturi. Aveam o fițuică de reclamă că sunt reduceri la hăinițe de bebeluși. Când colo tot sectorul de produse neimportante este închis. Luni și marți a plouat, au fost inundatii mari în Hersonissos. După câteva zile de indecizie, ne hotărâm să plecăm luni, cu toate riscurile spre casă. Anunțăm și gazda.
13 noiembrie, vineri. Marea este astăzi toată ziua frumoasă. Am luat sunetul ei aici de aducere aminte…
15 noiembrie, duminică. E soare dar suflă un vânt nemernic și rece. Merg după pâine cu bicicleta. Din păcate nu este pâine. Ieșim pe plajă dar vântul e mult prea puternic. Facem vinete la cadac. Începem să mutăm lucruri în Andi. Pun covoarele, fac curățenie. Mâncăm o ciorbă ca acasă la mama, cu tarhon, apoi souvlaki la cuptor și plăcintă cu brânză ca la greci. E 18.47 deci program în familie. Avem circa 2810 de kilometri până acasă, cu tot cu marea, haha…
16 noiembrie, luni. Ultimele ore în sudul Greciei…
La 13.15 părăsim cu mari regrete campingul Koutsounari. La 16.30 ajungem în Heraklion după o pauză de masă pe malul mării. Ne luăm bilete, mâncăm feta cu roșii și castraveți, apoi chestii de la Mc Donalds. La 21.30 feribotul părăsește Creta. Suntem cazați în cabina 7026 pe Minoan.
17 noiembrie, marți. La 06.45 suntem deja în Andi pregătiți să ieșim pe mal. Doamne, ce s-a bucurat Dey când ne-am revăzut! La 07.00 suntem pe continent, în Pireu. Oprim în Skala Atalantis pentru micul dejun, la malul marii între o plaja blue flag și un mic port pescăresc.
La 11.20 ne urnim mai departe. Nu ne grăbim, destinația noastră este Kamena Vourla, pentru că știm locurile și nu e nici foarte departe. Când ajungem ne instalăm într-un loc de pe park4night pe care îl văzuserăm data trecută, mai aproape de centrul orașului. Mâncăm rapid câte un gyros și apoi toată lumea trece la un binecuvântat somn de după amiază.
Seara ieșim la o plimbare motivată cu declarație, după prăjituri și ceva cumpărături. Și apoi la Andi. Este deja mult mai frig seara decât în Creta.
18 noiembrie, miercuri. Mă trezesc la 08.15. La 04.15 dădusem drumul la căldură, termometrul îmi arăta 17,8°C înăuntru și 14 afară. A început să picure imediat după 08.30, pe când aproape încheiasem plimbarea de dimineață cu Dey. Luăm micul dejun liniștiți, fără grabă apoi ne bem cafeaua și pe la 10.25 plecăm spre Korinos. La 16.00 suntem în Paralia Katerini, vremea este mohorâtă și facem cumpărături la Lidl. Cumpărăm și un pui la rotisor pentru prânz/cină. Acolo unde am vrut să înnoptăm, în fața campingului Odyseea sunt o mulțime de câini vagabonzi care înconjoară iute mașina când opresc. Caut un alt loc mai spre nord, la câțiva kilometri dar și acolo e plin de maidanezi așa că, ne întoarcem în Paralia Katerini pe faleză. Se înserează. E pustiu, ici colo câte o casă are câte o lumină.
19 noiembrie, joi. Astăzi sunt mai matinal, ne trezim la 06.25, îl plimb pe Dey și adulmec pentru ultima dată marea…
La 07.00 plecăm. Avem cale mai lungă de făcut. Sunt 9°C afară. La 14.30 suntem în Sofia, la Ivan, jucam fotbal, mâncăm paste.
20 noiembrie, vineri. Eu mă trezesc la 05.30. Afară este foarte frig. Pun furtunul de apă să alimentez în timp ce strâng cablul de curent ca să constat după cinci minute că s-a făcut un dop de gheață în furtun și am umplut de apă prinprejur. La 06.00 suntem gata de plecare, la 9.00,(8.00 ora Serbiei), ne oprim intr-un OMV pentru micul dejun, la 180 de kilometri de Belgrad. La 14.00 intrăm în România, la 18.00 suntem în Deva, la Carrefour în parcare. Plouă.
21 noiembrie, sâmbătă. Sunt matinal și în ultima zi. La 07.00 sunt în picioare. Sunt 2°C și plouă. La 07.30 cu toate aranjate, copii pe jumătate adormiți și instalați în scăunelele lor, pornim. Apoi începe să ningă înainte de Sebeș provocându-mi îngrijorări. Avem cauciucuri de vară. La 09.10 oprim pentru micul dejun. La 10.30 o luăm mai departe, mai avem 133 de kilometri până acasă, suntem imediat după Aiud intrați pe autostradă. La 4 ani si 5 luni, cât are acum, Gabriel ne spune că el vrea să fie lucrător. Muncitor adicătelea după limbajul lui. La 13.35 suntem în curte. Acasă. Ilinca împlinește zece luni.
Obs. Viteza medie: 42,6km/h, consum mediu 11,4l/100, consumați în total 560,1 litri de motorină. Am făcut în total 4913,8 km.