Gabriel ne întreba de prin februarie cred, dacă nu mai repede… când plecăm în Grecia, mâine?
Cumva cumva am reușit să plecăm vaccinați, eu și cu test PCR, în 21 aprilie, miercuri dimineața și am ajuns până în Timișoara. La fel ca în ultimele două dăți… Doar că Ilinca a fost profund nemulțumită, sătulă de stat în scaunul de copil care în mod clar îi limita libertatea de mișcare, fapt care la un moment dat, după ceasuri bune pur și simplu a scos-o din minți. Asta a fost miercuri. Dar ziua urmatoare, joi, nu a diferit foarte mult, am ajuns până în Sofia, dar ea a stat din nou multe ore prinsă în chingi iar seara pur și simplu a explodat. Așa că pentru ziua următoare am decis că ne vom trezi atunci când se va trezi ea și vom merge apoi încet, cu treabă bună. Am ajuns astfel până în Katerini abia și am dormit în parcarea unui market grecesc. A plouat aproape tot timpul și aproape toată noaptea următoare. Este prima dată când sunt întâmpinat în Grecia cu ploaie. Am ajuns în campingul Sikia, sâmbătă după prânz, al treilea camper prezent, în rest pustiu… Gol. A plouat și sâmbătă, mocănește, ca-n Ardeal și toată noaptea spre duminică până după răsăritul soarelui.
Apoi duminică, 25 aprilie, ploaia s-a oprit și a apărut soarele ca și cum s-ar fi întâmplat o minune. Dupămasă soarele s-a întins pe tot cerul și a început să usuce toată apa aia întinsă peste tot. Câțiva curajoși au făcut baie. Mie mi s-a zbârlit părul doar privindu-i. Dar locurile au redevenit cele pe care le știam.
Am petrecut din nou câteva zile absolut fascinante, cu un program care pe alocuri părea rupt din cel din anii trecuți dar cu câteva mici mari modificări: Gabriel ieșea afară imediat după ce se spăla și îmbrăca, să ia în primire noua zi, și-a făcut prieteni, alerga toată ziua și abia îl aduceam în Andi seara la culcare; Ilinca era toată o fericire când se vedea sub cerul liber și încântată când ne plimbam cu remorcuța…; Dey la fel de atent la mișcările mâțelor campingului dar parcă totuși mai relaxat, luând în considerare numărul redus al sesiunilor de lătrat… Am petrecut Sărbătorile de Paște împreună cu prieteni, aici. Au mai venit cinci campere cu oameni dragi, de acasă. Am cunoscut însă în camping și alți oameni faini. Zilele au fost toate pline și nici nu știu cum au trecut atât de repede.
Din păcate restaurantul campingului a fost închis pe toată durata șederii noastre și singura excepție notabilă a fost că în ziua de Paște ne-au servit la mesele noastre de camping, mai mari și mai mici, întinse în spațiul terasei, un prânz deosebit, precomandat, cu miel în special, ouă roșii și altele. Dar nouă, după constrângerile unui an pandemic, ni s-a părut totul excepțional. Cu vinul nostru și muzica noastră, grecească…
Am stat șaptesprezece nopți în campingul Sikia și habar nu am cum au trecut atât de repede toate.
În 11 mai am părăsit locurile cu mare regret luând-o către sud. Gazdele ne-au spus la plecare că suntem oricând bineveniți cu mare drag. Abia mi-am ascuns o lacrimă.
