12 octombrie, marți. Aproape de ora prânzului, după ce ne luăm rămas bun de la gazde, părăsim Tourist Camp Santa Maria de Brandoñas și o luăm spre capătul pământului. Nu facem mult până în Fisterra, nu sunt cincizeci de kilometri dar ne oprim să facem și cumpărături. Mai mari de data asta pentru că marea surpriză este că vom sta trei nopți într-un apartament.

Am trecut de jumătatea călătoriei noastre și porniserăm încă de acasă cu gândul ascuns că dacă șederea noastră se va prelungi, adică dacă toate vor merge bine și nu intervine nimic neplăcut, poate vom sta o noapte-două undeva, la o casă sau apartament. Care obligatoriu trebuie să aibă cadă. Acesta fiind singurul lucru care îmi lipsește când călătorim cu Andi.

Am luat în primire apartamentul și apoi ne-am zis să dăm o fugă până sus la far să vedem cum se sfârșește lumea… Am aruncat roată o privire scurtă, am identificat un loc fain de înnoptat și unde era plin de autorulote

și apoi ne-am întors la căsuța noastră fixă, cu trei camere și două băi. Una cu cadă. Am mâncat paste și seara am ieșit la plimbare în Fisterra.

13 octombrie, miercuri. Suntem la două sute de metri de plaja Langosteira și imediat după prânz mergem să vedem ce și cum. Copii intră în apă cu mare curaj, se distrează, râd, apa este răcoroasă dar după ce te obișnuiești cu ea mai că îți vine să te scufunzi și să te bălăcești într-una.

La un moment dat Ilinca cade și se udă pe costumașul ei special și roz de baie. Și curând începe să tremure… La 13.40 (chiar m-am uitat la ceas! pentru noi este foarte important cât timp doarme…) adoarme pe paturică în timp ce o țin înfofolită în brațe.

Seara mergem iarăși la plimbare în Fisterra. Mănânc un crab minuscul și adaug la ospăț o bere. Una peste alta Fisterra este cel mai urât orășel/sătuc pe care l-am văzut până acum! Am subit o senzație puternică că este așa. E o aglomerare de clădiri de diverse stiluri, câteva neterminate sau în ruină, vechi sau completate prost cu termopane, mizerie, o plajă mică și murdară, Praia da Ribeira, un castel mucegăit și părăsit, Castelo de San Carlos, un sentiment dezagreabil în întregul lui. Poate așa trebuie să te simți la capătul lumii. Poate a fost doar senzația dată de crabul ăla mic, mort și rece. Portul este un pic mai colorat și parcă mai viu.

14 octombrie, joi. La 12.30 ieșim la plimbare și mergem de-a lungul plajei Langosteira. E înnorat un pic. Ilinca adoarme pe umărul meu și pășesc ușor, cu grijă să nu o trezesc. Seara mai ieșim odată la plimbare.

15 octombrie, vineri. La prânz părăsim apartamentul din Fisterra, lăsăm cheia pe masă și tragem ușa după noi.

Călătoria spre Soare-Apune, 2021 – Spania 1, Fisterra
Etichetat pe:                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.