15 octombrie, vineri. La 12.00 suntem în Andi gata de plecare. Copiilor le pare tare rău, au avut mai mult spațiu la dispoziție, au putut fugi, și-au putut înșira jucăriile. Cred că le pare rău mai tare după televizor dar asta este… Trecem înapoi la rutinele noastre. Eu oricum cel mai bine dorm în Andi. Și asta chiar dacă salteaua are doar opt centimetri.
Mergem până în Cee, un mic orășel cu peste șapte mii de locuitori, aflat la doisprezece kilometri de Fisterra și care spre deosebire de acesta avea supermarket. Vreo trei chiar. Am făcut cumpărături uzuale și apoi la o benzinărie i-am făcut igiena lui Andi și am alimentat și cu apă. Gratis. Spre surprinderea mea. Doamna de acolo mi-a zâmbit și mi-a spus că e free. Fain!
La unu jumate p.m. o luam înapoi spre Fisterra și trecem mai departe către punctul terminus. Sunt patru kilometri până la far. Ochisem în prima zi locul unde stăteau campere cocoțate cu fața către ocean și speram să prindem un loc liber. Suntem norocoși. Găsim chiar un loc fain și pun niște pietre sub roțile din față, pentru orice eventualitate, căci jos e hăul. După ce Ilinca adoarme, eu cu Gabriel mergem în explorare. Ajungem și la Fin del Camino, papucul ăla gol prins pe veci acolo.
Farul din Fisterra sau Finisterre este unul dintre cele mai vizitate locuri din Galicia și pentru că se află în locul în care încă romanii îl credeau sfârșitul lumii. Mulți pelerini care parcurg El Camino și ajung în Santiago de Compostela, consideră că aici trebuie să încheie călătoria pentru a se purifica deplin. Aici de fapt este borna 0. Se zice că aici a ajuns cu o corabie trupul sfântului Iacob, la capul Fisterra pe Costa da Morte. (Coasta Morții)
Unde este încercuit suntem cazați noi.
După ce se trezește Ilinca mergem cu toții să vedem farul și borna zero de pe El Camino.
Ne fâțâim o vreme și apoi intrăm la restaurant să bem o cafea și un pahar de vin. La Andi mâncăm creveți și bem o șampanie Moet, asta ca să sărbătorim faptul că am ajuns la capătul lumii. El Fin del Mundo. La altul dintre ele. Apoi se rostogolește peste noi un apus de soare fabulos.
Această zi, această seară și această noapte concurează la titlul de cele mai frumoase din această călătorie!
Spre dimineață, așa cum văzusem de altfel pe prognoză, începe să plouă. Aud pe acoperiș asta.
16 octombrie, sâmbătă. Mă trezesc la 08.30. Plouă mărunt mărunt… Atât de fin că ai zice că e ceață doar. La 09.20 sunt la volan, copii dorm încă. O luăm spre Portugalia. Am un sentiment indefinit de tristețe…