Deși ar fi trebuit să ajungem la Dinopark, la Râșnov, pentru că așa a dorit Gabriel cu o seară înainte, iar sâmbătă dimineața tocmai pentru asta m-am trezit devreme, la 07.00 eram deja în picioare iar în scurtă vreme în curte pregătind lucrurile, bicicletele, apa, scăunelul de mașină și toate celelalte… abia la 11.45 am ieșit din benzinăria orașului după ce am făcut plinul atât cu motorină cât și cu gpl. După ce gps-ul ne-a spus că facem aproape cinci ore până la parcul dinozaurilor, ne-am dezumflat și am decis atunci că schimbăm direcția și că vom merge să vedem cetatea de la Alba-Iulia. Mai studiaserăm odată posibilitățile de cazare de pe lângă cetate, prin toamna anului trecut dar atunci anulaserăm vizita, nu îmi mai amintesc exact din ce motiv.
Am ajuns după 15.00 în locul pe care ni-l indicase park4night, undeva lângă Casa de Cultură a Sindicatelor dar din păcate toate locurile erau ocupate și oricum nu prea am fi încăput, un campervan probabil dar nu un camper de șapte metri și jumătate. Așa că ne-am orientat către celelalte parcări indicate de aplicație. Ne-am întors pe Bulevardul Încoronării și am intrat până în capătul străzii Apulum, pe unul din capete căci strada are formă de V. Noi am intrat pe cel din dreapta, și lângă restaurantul CiboDiVino l-am întors pe Andi cu fața către ieșire, parcat lângă zidul cetății apoi eu am plecat în recunoaștere. Gabriel oricum dormea.
Am urcat niște scări, am cotit dreapta și m-am pomenit pe Aleea Sfântului Eugeniu care înconjoară toată cetatea… pistă de biciclete, drum, alee pietonală, câteva terase, minunat… După ce am mers și-n sus și-n jos, m-am hotărât să rămânem acolo unde suntem, vedem noi dacă este vreo problemă cu cazarea noastră în buricul târgului. Oricum în caz de primejdie putem ridica imediat ancora… Între timp Gabriel s-a trezit, am mâncat câte o farfurie de ciorbă și cu toții, cu Dey în lesă și Gabriel cu trotineta am ieșit la plimbare…
Aveam să aflu a doua zi că cetatea se înconjoară după mai bine de patru kilometri și după ce am făcut asta și l-am lăsat pe Dey de pază în Andi, am intrat și în cetate, ne-am dus și în Catedrală, unde era slujba de vecernie la care am stat preț de vreo zece minute cu un Gabriel cuminte și aproape cucernic, impresionat de cântări, mirosul de tămâie, icoane și… popa. Apoi frânți, ne-am retras la restaurantul de lângă noi atât ca să putem sărbători cât și pentru ca după aceea, în caz de necaz, să ne putem târâi până în pat. Avantaj noi cu casa oriunde!
Restaurantul CiboDiVino are patru stele virgulă cinci din cinci pe Tripadvisor și noi am votat după, că sunt meritate întru-totul și poate chiar mai mult… Am mâncat pește, eu un steak de ton cu salată verde iar Doamna noastră, sărbătorita, file de biban de mare cu cartofi și măsline, Gabriel paste bolognese juma’ de porție, am băut o butelie de Montepulciano Dama Marammiero iar desertul… ah! deser-tu-ri-le… cu denumiri melodioase, gusturi bogate și arome infinite: Meringa all’Aceto Balsamico, Timo e Pepe con Frutti Rossi e Basilico și… Delizie alla Curcuma con Zabaione al Profumo Di Cannella, Doamne! Recomand tuturor călătorilor care ajung aici să încerce cel puțin astea, gustul aromelor amestecate nu poate fi descris dar plăcerea de a comanda ceva, un desert care are o mulțime de cuvinte savuroase și nu doar unul aruncat, bolovan, (ișler! vorgobeleș! diplomat! ecler! ștrudel! ce oroare…) este califragilisticobombastică, fantastică, auziți aici: de-li-zie-a-lla-cur-cu-ma-con-za-ba-io-ne-al-pro-fu-mo-di-ca-nee-lla… Uau! Și încă odată: Uau! Spațiul este altoit modern pe arcade de cărămidă, mobilierul este alb, mesele au denumiri de locuri deosebite din Italia: Capri, Altobello, Taormina etc. Noi am stat la Taormina… Au un spațiu special pentru degustat vinuri, unde ai parte și de o poveste, o doamnă vaporoasă, Mădălina, este directoarea locului, mereu cu zâmbetul pe buze, extraordinar de amabilă. Au și un acvariu plin numai cu peștișori zebră, Gabriel a fost deosebit de încântat și a ținut morțiș să mă ducă să mi-l arate, asta pentru că eu am ajuns puțin mai târziu, întrucât îl scosesem pe Dey la plimbarea necesară înainte de culcare…
Apoi ne-am târâit chiar până la Andi, norocul nostru că eram cazați la doi pași. Așa a fost în 23 martie 2019.
A doua zi dimineață tot eu m-am trezit primul și asta numai ca să îl scot pe Dey la plimbare. O zi însorită iarăși dar cam răcoare la umbră. Pe aleea Sfântului Eugeniu acum în afară de alte două persoane cu câini, un cuplu înnamorat, un om al străzii și două babe care se grăbeau spre liturghie, nu am dat ochii cu nimeni. Într-un fel mi-a plăcut asta, eram singur cu Dey prin șanțurile cetății… oricum nici nu știu ce așteptam de fapt, să mișune lumea duminica dimineața prin cetate?!
După ce am luat micul dejun, fără grabă, ca într-o duminică binecuvântată și ne-am băut și cafeaua cea de toate zilele, eu m-am apucat de dat jos bicicletele și de montat remorcuța Thule pentru Gabriel. Pe Dey l-am lăsat de pază în Andi iar noi am plecat să mai dăm o dată ocol cetății, de data asta pe roți.
Ne-am oprit și la locul de joacă unde era plin de copii, Gabriel a fost fericit că sunt tobogane multe și o vreme a fugit de la unul la altul încântat.
Am ieșit din Alba Iulia către Sebeș pentru a ocoli prin Ciugud, să vedem și cea mai bogată și înzestrată comună din România, cea care are cea mai mare rată de absobție a fondurilor europene. Frumos, nimic de zis… nu ne-am oprit însă.
Am ajuns acasă spre seară, obosiți dar cu mintea plină de amintiri frumoase și cu gândul că vom mai merge în cetatea Alba Iuliei. Oricum concluzia mea sintetizată asta a fost: Absolut Fabulos! Nu am văzut nicăieri, în toate locurile în care am umblat o cetate veche de secole, atât de mare deschisă oamenilor, nici în România nici altundeva… Și încă se mai lucrează!