Informațiile noastre se bazează pe ceea ce este public pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe cât și pe alte site-uri și am pus aici datele pe care le-am considerat utile și un bun sprijin în călătoriile noastre. De asemenea este completat cu ceea ce am văzut noi la fața locului. MAE recomandă ca înainte de a pleca undeva, în străinătate să fie citit ceea ce apare despre țara respectivă și credem că este bine să faci acest lucru. Avem descărcată pe telefon o aplicație a MAE care se numește „Călătorește în siguranță” și o alta a Consiliului Europei care se numește „Going Abroad”, deosebit de utile ambele prezintă reguli și condiții de călătorie în țările UE.

Informații generale

Țara: Bulgaria
Capitala: Sofia (софия în limba bulgară).
Populația: aproximativ 8 milioane locuitori, în Sofia, sunt aproape 1,5 milioane de locuitori, iar în capitala maritimă Varna – 450 000.
Moneda: Leva (лев în limba bulgară). 100 stotinki (стотинки în limba bulgară) = o leva. Toate plățile se efectuează în valuta națională. Bancnotele sunt de 1, 2, 10, 20, 50 și 100 de leva, iar monedele de 1, 2, 5, 20 și 50 de stotinki. Se recomandă ca schimbul valutar să fie efectuat la birourile de schimb, la recepția hotelurilor, la aeroport sau la bancă.
Limba: Limba bulgară este singura limbă oficială; în general mulți tineri vorbesc sau înțeleg limba engleză.
Viza: Fiind un stat membru al UE nu este nevoie de viză pentru cetățenii UE care stau mai puțin de 3 luni.
Vama: La graniță se verifică pașaportul sau cartea de identitate, Bulgaria nefăcând parte din zona Schengen.
Fus orar: Ora este +2 după Greenwich și +1 după Europa centrală.
Prefix telefonic: 359
Numere de urgență: 112 Servicii de urgență, 166 Poliția, 160 Pompieri, 150 Salvarea.

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! 
În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, 
pentru a vedea dacă totul este în regulă!

Sărbători oficiale
1 ianuarie – Anul nou;
3 martie – Ziua națională a țării;
1 mai – Ziua muncii (Ziua solidarității muncitorești);
6 mai – Sf.Gheorghi, Ziua armatei bulgare;
24 mai – Ziua scrierii slave și a culturii bulgare;
6 septembrie – Ziua Unirii Bulgariei;
22 septembrie – Ziua Independenței;
1 noiembrie – Ziua renascentiștilor bulgari;
25 decembrie – Crăciunul.

Bulgaria este o ţară cu un nivel mediu al criminalităţii. Infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi). S-au semnalat cazuri de agresiune şi furt de autovehicule pe şoselele naţionale și în parcările unor hoteluri.

Recomandări generale:

  • Documentele şi valorile personale trebuie păstrate în locuri sigure, la fel biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu trebuie expuse în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul trebuie păstrată atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, documentele personale trebuie lăsate într-un loc sigur şi păstrată numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • Deplasările cu autoturismul trebuie efectuate numai pe timpul zilei şi pe artere rutiere principale (drumuri europene şi autostrăzi).

În cazul în care vi se solicită oprirea autoturismului şi aveţi suspiciuni în legătură cu adevărata calitate a persoanelor respective, se recomandă evitarea opririi şi deplasarea până la cel mai apropiat post fix sau mobil de poliţie, pentru relatarea situaţiei şi solicitarea de sprijin.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, este recomandabilă contactarea poliţiei locale precum şi cel mai apropiat oficiu consular român.

Asigurarea medicală este obligatorie în Bulgaria. Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Bulgaria. Este recomandabilă încheierea unei asigurări medicale de sănătate sau obținerea Cardului European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie. În cazul unei îmbolnăviri sau a unui accident  pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare. Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii temporare în orice ţară a Uniunii Europene. Mai multe detalii la adresele: www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.

Este recomandabilă încheierea şi a unei asigurari medicale suplimentare, valabilă în ţara de destinaţie şi cele de tranzit. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit. Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală. În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.

Utilizarea cărţilor de credit: sunt acceptate toate tipurile. Acestea pot fi folosite la majoritatea distribuitorilor de produse sau servicii unde sunt afişate însemnele cardurilor şi pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele eliberează bancnote naţionale.

Regimul medicamentelor: sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare, iar acestea să fie în ambalajul original! E bine să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale. Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.

Reglementări vamale: limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă. Conform legislaţiei bulgare, la intrarea şi la ieşirea în/din Bulgaria se declară în scris bunurile deţinute, precum şi sumele în leva sau valută, însumând peste 10.000 euro. De asemenea, se declară bijuteriile din aur, platină şi pietre preţioase care depăşesc greutatea de 60 grame (în total). În cazul metalelor preţioase neprelucrate, limita este de 37 grame. Bijuteriile şi/sau metalele şi pietrele preţioase care depăşesc limitele precizate mai sus, nedeclarate, se confiscă în folosul statului. Informaţii vamale suplimentare se pot obţine la pagina internet: http://www.customs.bg/bg/page/130 

Regimul animalelor de companie: pentru spaţiul UE, e nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Informaţii suplimentare se pot obţine la pagina internet:http://ec.europa.eu/food/animal/liveanimals/pets/nocomm_intra_en.htm

 

Călătoriile noastre


Octombrie 2016

Durata: 3,5 zile (la dus am ajuns până la Sofia iar în a doua zi, am ajuns după prânz la campingul Odysseia, lângă Katerini unde ne-am cazat)
Ruta: Am intrat în Bulgaria trecând podul peste Dunăre de la Giurgiu la Ruse, am luat-o către Plevna, Sofia si Kulata, ultima localitate înainte de Grecia. Înapoi am făcut în linii mari același traseu cu diferența că de la Sofia am luat-o către Veliko Tarnovo și apoi către Ruse. Doar am tranzitat de fapt Bulgaria, la dus am dormit o noapte la Route 80 lângă Sofia iar la întoarcere am dormit două nopți în Bulgaria, una în campingul Kromidovo la circa cinci kilometri de Kulata și a doua în campingul Veliko Târnovo.
Kilometri conduși: 499 la dus și 549 la întoarcere
Media cheltuielilor zilnice: 63.47 €
Media cheltuielilor de cazare: 13.70 € (3 nopți în camping)


Aprilie – mai 2017

Durata: 2,5 zile (la dus de la Giurgiu în prima zi am ajuns seara în ultima benzinărie înainte de  graniță, unde am înnoptat)
Ruta: Am urmat același drum ca și în octombrie, Giurgiu, Ruse, Plevna, Sofia si Kulata, unde am înnoptat iar înapoi de data asta ne-am întors pe același drum, înnoptând în Sofia. La fel ca și în toamnă, doar am tranzitat Bulgaria, la dus am dormit o noapte în ultima benzinărie din Kulata iar la întoarcere am dormit în parcarea Lidl – Jumbo la ieșirea din Sofia.
Kilometri conduși: 499 la dus și 499 la întoarcere.
Media cheltuielilor zilnice: 65.60 €.
Media cheltuielilor de cazare: 0 € (2 nopți în off-camping).


Martie – Aprilie 2018

Durata: 1,5 zile (la dus, din București, în prima zi am ajuns seara dincolo de Salonic, unde am înnoptat, așa că Bulgaria am traversat-o doar, în mai puțin de doisprezece ore; la întoarcere am făcut cam același lucru, am plecat din Grecia de lângă Serres, am traversat Bulgaria și am ajuns până la Ploiești)
Ruta: Am urmat același drum ca și în anul precedent, Giurgiu, Ruse, Plevna, Sofia si Kulata și la întoarcere exact același traseu.
Kilometri conduși: 499 la dus și 499 la întoarcere
Media cheltuielilor zilnice: 91.66 €
Media cheltuielilor de cazare: 0 €


Aprilie – Mai 2019

Durata: 2,5 zile (la dus de la Giurgiu în prima zi am ajuns seara în ultima benzinărie înainte de  graniță, unde am înnoptat)
Ruta: Am urmat același drum ca și în octombrie, Giurgiu, Ruse, Plevna, Sofia si Kulata, unde am înnoptat iar înapoi de data asta ne-am întors pe același drum, înnoptând în Sofia. La fel ca și în toamnă, doar am tranzitat Bulgaria, la dus am dormit o noapte în ultima benzinărie din Kulata iar la întoarcere am dormit în parcarea Lidl – Jumbo la ieșirea din Sofia.
Kilometri conduși: 499 la dus și 499 la întoarcere
Media cheltuielilor zilnice: 65.60 €
Media cheltuielilor de cazare: 0 € (2 nopți în off-camping)


Octombrie 2019

Durata: 2,5 zile (la dus de la Giurgiu în prima zi am ajuns seara în ultima benzinărie înainte de  graniță, unde am înnoptat)
Ruta: Am urmat același drum ca și în octombrie, Giurgiu, Ruse, Plevna, Sofia si Kulata, unde am înnoptat iar înapoi de data asta ne-am întors pe același drum, înnoptând în Sofia. La fel ca și în toamnă, doar am tranzitat Bulgaria, la dus am dormit o noapte în ultima benzinărie din Kulata iar la întoarcere am dormit în parcarea Lidl – Jumbo la ieșirea din Sofia.
Kilometri conduși: 499 la dus și 499 la întoarcere
Media cheltuielilor zilnice: 65.60 €
Media cheltuielilor de cazare: 0 € (2 nopți în off-camping)


Septembrie – Noiembrie 2020

Durata: 2,5 zile (la dus de la Giurgiu în prima zi am ajuns seara în ultima benzinărie înainte de  graniță, unde am înnoptat)
Ruta: Am urmat același drum ca și în octombrie, Giurgiu, Ruse, Plevna, Sofia si Kulata, unde am înnoptat iar înapoi de data asta ne-am întors pe același drum, înnoptând în Sofia. La fel ca și în toamnă, doar am tranzitat Bulgaria, la dus am dormit o noapte în ultima benzinărie din Kulata iar la întoarcere am dormit în parcarea Lidl – Jumbo la ieșirea din Sofia.
Kilometri conduși: 499 la dus și 499 la întoarcere
Media cheltuielilor zilnice: 65.60 €
Media cheltuielilor de cazare: 0 € (2 nopți în off-camping)

 

Index prețuri – mai 2017

În linii mari dacă împarți valoarea unei leva la doi rezultă prețul în euro.

Diesel
Prețul este în jurul a 2.10 Leva (1.07 €) cu mici variații de la o stație la alta.

GPL
Nu am alimentat.

Mâncare restaurant / fast-food
Din păcate nu am ieșit la restaurant.

Mâncare magazin / piață – am făcut cumpărături la Lidl

La întoarcerea spre casă am rămas în parcarea Lidl/Jumbo la ieșirea din Sofia către Ruse:

  • 1 Litru lapte : 2,05 leva ( 1,045 €)
  • 1,5 l apă plată : 0,79 leva ( 0,40 €)
  • 150 gr cafea  : 3,99 leva ( 2,034 €)
  • 1  Butelie vin roșu de Chile : 4,49 leva ( 2,28€)

În călătorie

Combustibil
Prețurile la motorină și benzină pot varia de la o stație la alta. GPL nu se găsește în toate benzinăriile. Cel mai bine este să faci plata cu cardul deși nu toate stațiile acceptă acest lucru. Oricum dacă plătești în euro, și în multe locuri se acceptă acest lucru, cursul de schimb pe care îl practică cei la benzinărie nu este deosebit de favorabil.

Taxa de drum / Vignieta
Vignieta o plătești la intrarea în Bulgaria. Pentru șapte zile este 9 euro.

Regulile de circulație – sunt cele uzuale
Este bine să respecți viteza și celelalte reguli de circulație întrucât uneori există filtre de poliție care verifică aceste lucruri. Iarna este nevoie de cauciucuri de iarnă.

Starea drumurilor
Drumurile principale în general sunt bune și ocolesc localitățile, cu toate acestea sunt numeroase pasaje de drum pline de denivelări și gropi.

Apa
Apa de la robinet este potabilă, dar conține mult clor, de aceea este recomandabilă apa minerală îmbuteliată.

Curentul electric
Tensiunea electrică a rețelei este 220 V iar frecvența – 50 Hz.

 

Cazare

Off camping
În excursia din aprilie-mai 2017 am dormit două nopți în Bulgaria, una într-o benzinărie, la Kulata, unde nu am plătit nimic, iar la întoarcere, la ieșirea din Sofia în parcarea Lidl/Jumbo, unde de asemenea, nu am plătit nimic.

Camperstop
Nu am folosit dar nici nu am găsit sau văzut ceva de genul camperstop/aire/stellplatz foarte comune în vestul Europei.

Camping
În excursia din octombrie 2016 am stat la dus în campingul Route 80 (care astăzi nu mai există!) iar la întoarcere în campingul Kromidovo ( campingkromidovo.com) si lângă Veliko Târnovo (camping Veliko Tarnovo).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *