Miercuri, 21 octombrie. Pentru că prognoza pare mai bună în sudul Cretei și văd pe weather.com că avem șanse de mai multe zile cu soare, plecăm la Ierapetra, la Campingul Koutsounari. Are și restaurant cu vedere spre mare și piscină, o mulțime de locuri de cort, majoritatea protejate cu pereți de lemn (cineva spusese într-un comentariu că parcă sunt cotețe dar noi am prins și soare și vânt și le-am văzut utilitatea, gândindu-ne cât de cald poate fi în iulie-august, bașca că îți oferă și intimitate), câteva locuri generoase pentru campere printre măslini, căsuțe și chiar câteva camere. Ilinca face nouă luni astăzi. Ieșim la plajă și apoi sărbătorim lângă o friptură gustoasă de porc și un vin bun. Dezbatem îndelung dacă să rămânem aici până sâmbătă sau duminică sau luni.  Concluzionăm că în funcție de vreme și de cum ne simțim, vedem. Oricum în maximum două ore putem pleca oricând.

Bețele din spatele lui Ilinca sunt stâlpii de susținere ai umbreluțelor din sezon și care acum se odihnesc într-un loc anume în camping.

Joi, 22 octombrie. Suntem în campingul Koutsounari. Facem o baie înainte de prînz și fugim la timp în Andi, chiar înainte să înceapă să plouă.

De vineri, 23 octombrie și până în 29 octombrie joi, rămânem în Koutsounari. Vreo două zile a plouat, apoi ne-a plăcut, apoi a bătut vântul. Una peste alta este cel mai frumos camping din Creta pe care l-am văzut noi și ne-am simțit tare bine aici. Cu pâine și lapte ne-am aprovizionat din apropiere, de la un market și de două ori am fost cu bicicleta în Ierapetra, o dată cu Gabriel cu remorcuța. Nu sunt decât șase kilometri jumate. Ne-am distrat copios atunci.

După opt zile părăsim campingul cu regrete și plecăm în Ierapetra la o mică aprovizionare la Lidl. Încercăm să vizităm și orașul dar nu găsesc nici un loc de parcare și mă opresc, după ce mă învârt de două ori, în port. Ilinca doarme. Așa că în final mă plimb doar eu cu Dey și străbat pe jos un pic din tot orașul. Cetatea este în reparații.

Ne întoarcem în camping după ulei de măsline. După-masă suntem în Sitia, pe 35 Emmanouil Rouselaki, în fața portului maritim într-o locație de pe park4night. Deoarece singurul loc pe care îl găsim liber este ușor în pantă și văd dincolo de bariera portului o grămadă de loc drept și un camion parcat decid să intrăm și noi acolo. Nici nu mă instalez bine că apare o mașină cu girofarul pornit și cu însemnele port police. Ne iau la întrebări cei de la căpitănie și ne verifică actele. După ce văd pașapoartele copiilor și le explicăm că stăm doar noaptea asta acolo, ne lasă în pace și ne despărțim cordial. Părem inofensivi. Mâncăm cumulat prânzul și cina și apoi ieșim să vizităm orașul. E pustiu. Cu toate luminile aprinse, fețele de masă puse și mesele pregătite, tavernele sunt dichisite dar goale.

Vineri, 30 octombrie. Plecăm la 11.00 spre est. Facem din Sitia vreo 30 de km până la Vai. Este fabulos locul… în descrierea locului apărea că aici este singura pădure de palmieri naturali din Europa.

Facem baie băieții, e un pic de vânt dar este în regulă. Toată ziua până dupămasă, niște muncitori au desfăcut terasa singurului restaurant din zonă. Au niște camionete cu care transportă diverse materiale. După ce se înserează mașinile mici, toate închiriate, au început să plece. Se prefigurează o noapte în care vom fi singuri în toată parcarea. Pe plajă vântul parcă suflă acum mai tare. Reușesc să desfac cu patentul un robinet de apă fără rozetă, aflat în exteriorul corpului de duș/wc și să încarc astfel tot tancul nostru, cu apă dulce. Facem pariuri, amuzați, dacă mai vine cineva au ba. Eu zic că vine… Și apare după vreo douăzeci de minute un camper, pe care îl recunoaștem, e nemțoaica singură care stătuse lângă noi la Koutsounari. Când îi spunem că noi rămânem aici peste noapte, ne spune că atunci rămâne și ea. Am câștigat! Apoi după ce încheiem toate operațiunile uzuale pentru culcat copii, mai rămân o vreme pe net. Unul dintre muncitorii de la terasă, cred, a venit cu o camionetă și a dat un ocol parcării apoi a plecat. Vreun paznic umblător. A vrut să vadă dacă totul e în regulă, probabil. Un bec mare în apropierea restaurantului luminează destul de bine împrejurimile. Mai este și lună plină. Până am adormit eu buștean, camioneta a mai venit o dată și a făcut turul parcării. Dimineața, Adriana avea să îmi zică că ăla cu camioneta a dat ture toata noaptea și că mergea și cu viteză și că a fost creepy și nu a putut dormi deloc.

Sâmbătă, 31 octombrie. Deși aș fi vrut să mai stăm o noapte, după toate spaimele îndurate peste noapte, decidem să ne mutăm tabăra. Oricum vântul s-a însuflețit. Plecăm din Vai către Erimoupoli la o altă plajă și ne bucurăm în liniște și singuri de priveliștile minunate.

La întoarcere, când ajungem la intrare în Palekastro, fac stânga către portul pescăresc unde pusese cineva o informație că există un loc unde se poate goli rezervorul cu fecale. Îl găsesc, fac operațiunea dar fără clătire și fericit o iau către oraș. Intenția noastră este să ajungem pe plaja Kouremenos și când ne întoarcem în locul unde o cotisem la stânga, văd un drum, de-a lungul mării care mi se pare la prima vedere potrivit să ne ducă la țintă dar nemernicul de gps îmi spune că are o întrerupere și că nu e bun. Deci mă țin de aplicația de gps (Sygic pentru autorulote… o aplicație care mi-a dat în călătoria asta câteva rateuri epocale și câteva aiureli de numa’-numa’) că deh! și ajung în oraș și apoi printre măslini și grădini, pe drum de piatră și hârtoape și bălți… cred că am pierdut vreo două ore cu învârteala asta, a fost epuizant. În final ajungem cumva în raiul windsurferilor, la Kouremenos beach. E plin de lume, de pasionați și de windsurferi care străbat marea de colo colo.

Ne instalăm într-un mic loc semi-semiamenajat, cu trei rulote staționare dar nelocuite acum și cu o sursă de apă chiar lângă noi.

Cât Adriana pregătește mâncarea, mă plimb cu copii de-a lungul apei și descopăr cu uimire, că sunt doar două sute de metri ș-un pic până la cotitura aia unde aș fi putut alege să merg drept înainte și aș fi ales bine dar eu m-am luat după gps și am trăit aiureala cu drumul de costișă întortocheat printre măslini. Mâncăm paste, bem un vin roșu și ne mai plimbăm o dată pe malul mării. Noaptea se ițește o lună plină enormă.

1 noiembrie, duminică. Dimineața locul arată total diferit. Liniștit ca-ntr-o zi de duminică.

Pornim agale pe la 12.20 spre vest și la 14.10 oprim înainte de intersecția către Ierapetra să mănânce copii, într-o poziție pusă pe park4night, lângă o biserică închisă acum. Plimbându-mă cu Gabriel, descoperim și un mic port pescăresc foarte bine ascuns și protejat. Un nene pescuiește acolo lângă bărci. Ne gândim amuzați că suntem la o răspântie interesantă, avem 15 km spre Ierapetra unde este soare, așa se vede de aici, și 21 spre Agios Nikolaos, unde este înnorat. Dar weather.com zice ca nu va ploua. În principiu intenția noastră este să ne îndreptăm către casă unde am vrea să ajungem până la jumătatea lunii. Așa că mergem la Agios Nikolaos. Ne cazăm în parcarea marinei, bariera este ridicată, așa că nu plătim nimic. Orașul mi se pare din nou, frumos și foarte colorat.

2 noiembrie, luni. Rămânem pe loc. E prea frumos să plecăm. Mă plimb cu Ilinca la pieptul meu, în ham, pe străzile orașului.

După masă fac baie cu Gabriel la o mică plajă din apropierea noastră. Suntem aproape de buricul târgului. Seara cumpăr două pizza făcute pe vatră cu lemne. Mai este un campervan prăpădit cu un moș englez și un alt campervan mic și mai prăpădit din Mexic. Doar noi.

3 noiembrie, marți. La 10.50 ne pregătim de plecare. Bariera este pusă și până la urmă plătim 12 €, pentru ieri și pentru azi. Mergem la Plaka, care este foarte aproape. Opresc într-o parcare în spatele unei biserici și mă plimb un pic cu Gabriel să cercetăm locurile. Apoi ieșim la plimbare cu toții. Se vede bine insula leproșilor.

Deși localitatea părea pustie descoperim în micul portuleț mare agitație, o barcă plină cu pasageri pentru Spinalonga și echipajul agitat pentru plecare. Mă urc și eu cu Gabriel repede pe vas. Facem amândoi turul insulei și ne cățărăm pe niște stânci și metereze.

La 14.00 ne întoarcem. Fetele ne așteaptă pe mal. Ne întoarcem printr-o localitate aproape pustie.

Ne mutăm cu Andi mai aproape de portuleț și seara cinăm la singurul restaurant deschis. Eu mănânc pește.

Grecia de-adevăratelea_7 Creta
  •  
  •  
  •  
Etichetat pe:                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *