O vreme am crezut că momentul acesta, al unei călători cu Andi nu va mai veni în Anul Covidului. Și totuși în 1 septembrie, la 06.30 am plecat către Grecia. E adevărat, 32 de kilometri mai departe, la Tîrgu-Mureș ne opream să ne facem testele PCR, necesare pentru a putea trece pe la vama Kulata, la greci. Ce-am ajuns, vai! Am înnoptat din nou la Timișoara, lângă buricul târgului. Ne-am plimbat mai mult de-un ceas prin piața Operei. Porumbeii i-am găsit la fel de-ncântători ca și ultima dată. Ilinca i-a urmărit cu mare atenție cum se mișcau tacticoși de colo colo. Gabriel s-a dat cu bicicleta ca un mare alergător la curse, demonstrativ, vrând să ne arate ce mare știutor e și provocându-mi reale îngrijorări de câteva ori.

Miercuri, 2 septembrie, ne-am trezit foarte devreme, dacă ne-am lua după orele de somn ale copiilor, i-am pus buimaci în scăunelele lor și pe la 07.30 am trecut pe la sârbi spre Bulgaria. A comentat un pic vameșul sârb că unde-s testele da’ i-am zis că mergem la marea bulgărească… s-a uitat chiorâș, a ezitat preț de câteva minute, bombănind, probabil timpul suficient să-i întindem ceva… nu i-am întins nimic. Adriana n-a vrut. După masă, la 16.15 suntem deja instalați la Camperstop Ivan, în Sofia. El zice că e camping dar are doar vreo patru locuri. După felul în care se uită la mine și îmi explică cu amănunte unde sunt facilitățile locului deduc că nu-și amintește de noi, că am stat și anul trecut aici. Mi se pare puțin mai obosit dar la fel de amabil.

3 septembrie, joi, la 08.37 intrăm în Grecia. Arătăm codul de intrare și rezultatele testelor PCR primite pe mail, negative și după ce fac doar eu testul aleatoriu, și tot drumul prin Grecia spre Halkidiki, pe brațul Cassandra, la ora 14.00 ajungem pe malul mării, lângă plaja și capul Posidi. Mică peninsulă care își schimbă mereu forma funcție de înverșunarea vântului, de ploi, de mai știu eu ce… E plin de lume. Și e foarte cald. Ieșim la apă, Ilinca face baie pentru prima dată în marea grecească și gustă și din nisipul ei. Pare liniștită și mulțumită. Ca și cum s-ar fi întors la origini. Iar Gabriel e satisfăcut: în sfârșit! a ajuns în Grecia de care vorbește de câteva luni bune.

Seara rămânem pe toată plaja doar noi și un alt camper cu o familie de nemți, care au doi copii și ei, o fată și un băiețel de vreo doi ani.

Vineri, 4 septembrie, ne trezim la 08.30 cu toții. Vântul a început să bată în rafale după trei noaptea. Și cu toate acestea a fost foarte cald. După micul dejun am luat-o către Ouzouni Beach Camping. 39 de kilometri am făcut doar.

Valurile au fost mari în continuare așa că nu am făcut baie, în schimb am dormit toți de amiază. Gabriel s-a plimbat cu bicicleta prin tot campingul. Am mâncat cartofi prăjiți la capac cu usturoi și cârnați de la borcan. Seara ne-au ciuruit țânțarii chiar dacă gardul viu care ne împrejmuia era pe alocuri din dafin. Dacă are vreo importanță. A doua zi dimineața aveam să constatăm că n-are.

5 septembrie, sâmbătă. Deși aș fi vrut să mai rămânem încă o zi, dimineața Gabriel era tumefiat la față și plin de bube pe corp de la mușcăturile țânțarilor. Am decis că plecăm mai departe. La 13.00 ieșeam din camping cu zâmbete largi și bezele față de proprietari și o luam în direcția Atena. Câteva ore mai târziu, ne-am instalat în campingul Sylvia, aproape de Katerini, cu gândul că mâine vizităm Dion și Litochoro. Campingul este micuț, sunt doar corturi, are un bar aproape de apă, plaja este îngustă și trebuie să cobori mai multe trepte până la ea însă e într-o pădurice de pini, fapt care îi dă un farmec aparte iar din partea mea o mare inimoară roșie. Big like! Băieții facem baie și ne distrăm de minune. Seara mergem la un restaurant în apropiere, 100 de metri, pe care ni-l recomandase proprietăreasa campingului. Heleon. În loc de taverna la care ne așteptam dăm peste un local simandicos cu chef și unde salata grecească este prelucrată considerabil din punct de vedere vizual iar calamarii mei sunt operă de artă pe un pat de sos verde. Bem și un vin roșu, grecesc, la frapieră. Că deh!

Duminică, 6 septembrie. Noi băieții facem din nou o baie și imediat după prânz o luăm către Dion. Sunt doar câțiva kilometri. Citisem despre o biserică și o cascadă, undeva lângă Vrontou, în apropiere de Dion. Coborâm niște scări de piatră, eu cu Ilinca în brațe, și dăm ascunsă în râpă, protejată de stâncă, peste apă, de biserica Agia Kori. Nu vedem nici un călugăr. Doar turiști. Locul este fabulos și probabil dacă nu ar fi atât de mulți vizitatori și urme ale trecerii lor ar fi mistic.

Apoi mergem prin pădure să vedem și cascada Agia Kori.

Minunat doar că pe lângă câțiva turiști sunt și unii care își aruncă în apa rece și limpede câinele… După asta mergem în Dion să vizităm situl arheologic, eu și Gabriel doar. Vedem o grămadă de ruine, templul Demetrei, teatrul roman, teatrul elenistic. Ne plimbăm amândoi și povestim tot felul de lucruri despre ce vedem.

Seara suntem în Litochoro, vizităm puțin orășelul, eu cu Ilinca în ham

și apoi ne retragem în Andi.

7 septembrie, luni. La 07.00 plecăm către Pelion. La 10.30 intrăm în campingul Sikia. Ne simțim brusc de parcă am fi ajuns acasă.

Grecia de-adevăratelea_1
  •  
  •  
  •  
Etichetat pe:                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *